Sorin Stancu, CEO-ul ProCA Romania, compania de distributie IT&C a grupului RTC, apreciaza ca, in 2007, segmentul cu cea mai mare crestere a fost cel al portabilelor in general, nu numai notebook-urile.
Oana A.: Cat de mult difera distributia de produse IT de cea a produselor de papetarie?

IT inseamna tehnologie si tehnologia inseamna schimbare, spre exemplu astazi schimbam un procesor la 3-4 luni. Vorbim deci de o piata extrem de dinamica cu toate avantajele si dezavantajele ei: nu te poti plictisi, esti tot timpul in priza, insa nu iti poti permite greseli de genul: imbatrinirea stocurilor sau neatentia la costuri. Toate acest duc la cresterea costurilor. Restul seamana: ai parteneri (furnizori si clienti) cu care construiesti o relatie si, implicit, businessul, exista sisteme – depozite, livrari, servicii suport – care functioneaza similar, iar resursa umana este esentiala.

Marian Buruiana: Cum poti "supravietui" concurentei (de multe ori neloiala) cand la inceput nici un distribuitor nu te baga in seama. Iar cand te baga in seama iti da un discount mic cu care nu poti face fata concurentei. Sunt distribuitor PROCA de 2 ani si de abia acum am obtinut termen de plata (grila de discountul a ramas la fel). Despre oamenii de la vanzari numai cuvinte de lauda.

Ma bucur sa vad ca oamenii nostri din vanzari sunt apreciati de clienti, acest aspect este important petru noi pentru ca ne ajuta cream alaturi de clientii nostri acea relatie indestructibila care sa ne ajute sa crestem impreuna. In privinta politicilor comerciale practicate este, pe undeva, normal sa existe o segmentare a clientilor functie de performantele lor. Noi incercam sa fim insa flexibili, de exemplu un client nou beneficiaza la ProCA de un discount asociat unei cifre de afaceri pe care o estimam impreuna ca fiind realizabila, chiar daca acest lucru nu exista ca istoric. Asta pentru a permite afacerii sa creasca si sa ajunga la cifrele estimate. In aceeasi masura incercam sa ne ajutam si partenerii existenti cu care avem deja un istoric.

Ramona Precup: De ce scad marjele de profit in distributia IT?

Odata cu intrarea in UE piata interna se adapteaza rapid. Daca pana acum vorbeam de concurenta interna deja incepem sa vorbim de adaptarea la pietele din jur: preturi si, evident, marje. Ce este important pentru noi (cei din industrie) este sa ne adaptam la scaderea acestor marje prin cresterea eficientei, fapt ce inseamna implicit reducerea costurilor operationale: logistica mai performanta, sisteme de gestiune si contabilitate performante, controlul permanent al stocurilor si debitelor, cresterea flexibilitatii companiei in relatia cu partenerii sai.

In ceee ce ne priveste avem in plan pentru 2008 cateva proiecte care sunt menite sa creasca eficienta: implementarea SAP ca soft de gestiune si contabilitate si, de asemenea, trecerea la o noua platforma web-order – furnizata de IBM Websphere – care sa permita accesul (facil) clientilor la informatie, posibilitatea de a plasa comenzi on-line etc. In aceste proiecte vom investi peste 400 mii EUR. In plus, vom lucra la dezvoltarea departamentelor de suport, pentru a fi cat mai aproape de clienti si, implicit, de nevoile lor.

O alta directie de dezvoltare este pe zona de resurse umane. Avem in plan un program de coaching/training si motivare. De exemplu, am inceput deja un proiect de training la finalul caruia am angajat (in diverse departamente: marketing, achizitii sau stoc control) studenti sau proaspat absolventi de facultate dornici sa invete practic cum se fac lucrurile in distributia de IT&C. M-a bucurat sa vad ca invatamantul romanesc, in ciuda multor contraexemple si semnale contradictorii, pregateste tineri cu atitudine pozitiva fata de nou.

Cristina Mardale: Care este numarul de magazine online cu care lucrati? Cum va creste numarul acesta in 2008?

Lucram cu majoritatea magazinelor on-line specializate pe IT si cu cateva din cele generale. Pentru 2008 ne propunem sa dezvoltam masiv business-ul cu acesti clienti si nu neaparat sa extindem numarul lor. Am creat pentru asta sisteme adaptate nevoilor acestora: game speciale de produse, livrari rapide, campanii de marketing etc.

Marian D.: Cat de importanta este luna decembrie pentru ProCA? Cat la suta din afaceri faceti in decembrie?

As spune ca nu numai luna decembrie este importanta, atat pentru ProCA, cat si pentru industrie in general. Sezonul septembrie/decembrie este in general important pentru ca acum realizam aproximativ 40 de procente din cifra de afaceri anuala. Uneori am senzatia ca toata lumea se pregateste tot anul pentru acest sezon. Perioada de iarna din acest an a fost si va fi una extrem de buna, discutam despre o crestere de peste 30 de procente fata de aceeasi perioada a anului trecut. Pe de alta parte, toata piata (fiind importatori) a fost extrem de afectata de evolutia cursului monedei nationale, care a pierdut in fata euro 8 procente in cateva zile. Din pacate, evolutia cursului este inca si acum instabila.

Alina C.: Care a fost segmentul cel mai dinamic al industriei locale de IT in 2007?

In 2007 segmentul cu cea mai mare crestere a fost cel al portabilelor in general, nu numai notebook-urile. Cu un an in urma, a avea un GPS era un lux, era ceva rar intalnit, iar acum il primesti in pachetul de promovare al anumitor marci auto. Pentru noi, segmentul cu cea mai importanta dinamica in procente a fost cel de foto-video cu o crestere de 5 ori a cifrei de afaceri realizate. O a doua zona interesanta din perspectiva dinamicii, care va continua sa creasca si in 2008, este cea de consumabile, asta pentru ca avem o serie de branduri importante in lista de produse (HP, Cannon, Brother, Samsung etc.) si intentionam sa ne dezvoltam mai departe.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Live »


Setari Cookie-uri