Congresmeni americani l-au somat pe directorul Agentiei Centrale Americane de Informatii sa spuna daca CIA a oferit informatii regizoarei filmului despre urmarirea lui Osama ben Laden potrivit carora tortura a contribuit la localizarea liderului terorist, relateaza AFP, citat de Mediafax.
Convinsi, dupa trei saptamani de ancheta, ca tortura nu a permis sa se obtina informatii cruciale despre localizarea lui ben Laden in Pakistan, trei puternici senatori americani au dezvaluit ca i-au scris directorului interimar al CIA, Michael Morell, cerandu-i sa furnizeze Congresului detalii despre cooperarea sa cu cineasta Kathryn Bigelow.

Filmul acesteia, "Zero Dark Thirty", care apare pe majoritatea ecranelor americane la 11 ianuarie si care este bine plasat in cursa pentru Oscaruri, incepe cu o scena de torturare a unor detinuti, care sfarsesc prin a furniza informatii esentiale despre localizarea lui ben Laden intr-o casa pakistaneza.

Insa raportul unei anchete parlamentare de aproximativ 6.000 de pagini a conchis ca tortura nu a furnizat elemente noi despre mesagerul lui ben Laden, prin intermediul caruia liderul retelei teroriste Al-Qaida a fost descoprit si ucis intr-un raid, in mai 2011.

Michael Morell afirma in decembrie, intr-un e-mail intern, ca, desi filmul exagereaza rolul torturii, aceasta a fost una dintre sursele care au contribuit la urmarirea liderului terorist.

Intr-o scrisoare datata la 19 decembrie, senatorii, inclusiv John McCain, un opozant ferm al torturii, si Dianne Feinstein, presedinta Comisiei pentru Informatii din cadrul Senatului, l-au somat pe directorul CIA sa le arate toate documentele furnizate echipei filmului.

Ei ii cer totodata, intr-un e-mail trimis la 31 decembrie, sa isi justifice afirmatia potrivit careia tortura a putut sa joace un rol, chiar si secundar.

"Noi suntem (...) ingrijorati, data fiind cooperarea CIA cu realizatorii si asemanarea scenariului cu declaratii eronate ale unor fosti oficiali CIA, ca realizatorii au putut sa fie inselati prin informatii furnizate de catre CIA", scriu congresmenii in prima scrisoare difuzata presei.

Echipa filmului s-a putut intalni cu Morell timp de 40 de minute, afirma ei.

Sub asaltul congresmenilor, Kathryn Bigelow si scenaristul Mark Boal au replicat, in decembrie, ca "filmul (arata) ca nicio metoda nu a fost decisiva in aceasta urmarire".

Sursa foto: Contul de Facebook al filmului Zero Dark Thirty

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Media & Pub »


Setari Cookie-uri