Ada Solomon, producatoarea filmului "Pozitia copilului", care a castigat Ursul de Aur la Berlinala 2013, a declarat la intoarcerea in Romania ca filmul este un ambasador extraordinar, cinematografia fiind cel mai bun brand de tara pe care il are Romania in acest moment.
"Filmul in sine este un ambasador extraordinar. Cinematografia romaneasca este cel mai bun brand de tara pe care il avem in acest moment si pentru ea se cheltuiesc mult mai putine milioane decat se cheltuiesc pentru diversele campanii legate de brandul de tara", a declarat Ada Solomon, duminica, la aeroportul "Henri Coanda" din Bucuresti.

Ada Solomon a transmis un mesaj similar si sambata seara, pe scena Berlinalei, dupa ce "Pozitia copilului" a primit trofeul Ursul de Aur pentru cel mai bun film. "Politicienii romani ar trebui sa fie mai atenti fata de cinematografia romana si de cineastii romani, care sunt niste ambasadori extraordinari pentru Romania", a spus atunci Ada Solomon (foto dreapta).

Echipa filmului "Pozitia copilului", care a castigat Ursul de Aur la editia din acest an a Festivalului de la Berlin, a adus trofeul in Romania, fiind intampinata de prieteni si admiratori, duminica, la sosirea pe aeroportul "Henri Coanda" din Bucuresti, potrivit Mediafax.

Aeroportul "Henri Coanda" a devenit, duminica, in jurul orei 12.45, scena premiantilor de la Berlinala. Regizorul Calin Peter Netzer, producatorul Ada Solomon si o parte din actorii din distributia filmului "Pozitia copilului", intre care Bogdan Dumitrache, s-au intors in Romania. Acestia au fost intampinati cu aplauze si flori.

Regizorul Calin Netzer, care le-a aratat celor prezenti la aeroport trofeul Ursul de Aur, a declarat ca a fost "coplesitor" sa primeasca cel mai important premiu al Berlinalei.

"A fost coplesitor. Nici pana acum nu mi-am revenit. Filmul a fost bine primit si de presa si de critici si de spectatori si de jurii. Aprecierea a fost unanima", a spus Calin Netzer. El a precizat ca spera ca filmul lui sa primeasca trofeul Ursul de Aur, unul dintre cele mai importante premii din cinematografia romaneasca, alaturi de Palme d'Or. "Dar de la speranta la realizare este un drum lung si am fost surprinsi", a spus Netzer.

Intrebat daca are sperante ca "Pozitia copilului" sa fie selectionat anul viitor la premiile Oscar pentru cel mai bun film intr-o limba straina, Calin Netzer a spus ca totul depinde de distribuitorul peliculei, din Germania. "Depinde de distribuitor, daca promovarea se face cum trebuie. Am inteles ca este pe drumul cel bun", a mai spus Netzer.

Totodata, Calin Netzer a vorbit si despre momentul in care a fost felicitat de celebrul cineast Wong Kar Wai, presedintele juriului competitiei oficiale a Berlinalei 2013.

"Wong Kar Wai mi-a spus ca filmul 'Pozitia copilului' este o capodopera si ca este sincer cand imi spune asta. Mi-a strans mana doua minute. M-a emotionant foarte tare", a mai spus Netzer.

In ceea ce o priveste pe Luminita Gheorghiu - protagonista a filmului "Pozitia copilului" si una dintre actritele cotate cu sanse mari la premiul Ursul de Argint pentru cea mai buna actrita la Berlinala 2013, dar care a pierdut trofeul in favoarea Paulinei García -, Calin Netzer a spus ca la editia din acest an a Festivalului de la Berlin au fost foarte multe actrite bune, cu roluri puternice.

La randul sau, Ada Solomon, producatoarea filmului "Pozitia copilului", a explicat ca Regulmanentul Festivalului de la Berlin prevede ca filmul onorat cu Ursul de Aur, "care este incununarea tututror lucrurilor continute intr-un film, nu poate lua inca un premiu".

"E scris foarte clar in regulament si nu se poate trece peste asta. Ursul de Aur este al Luminitei Gheorghiu, asa cum este al filmului 'Pozitia copilului'", a spus Ada Solomon, precizand ca rolul pe care-l face Luminita Gheorghiu in "Pozitia copilului" este "aproape fara egal in cinematografia romaneasca".

Ea a subliniat ca premiul Ursul de Aur este al echipei filmului "Pozitia copilului". "E o meserie in care nimeni nu e singur, in care nu se poate face de unul singur. De asta spun ca premiul acesta este al Luminitei Gheorghiu, este al lui Bogdan Dumitrache, este al lui Razvan Radulescu, al lui Calin Netzer, al meu, in aceeasi masura, pentru ca filmul nu se poate face de unul singur si lucrurile se construiesc impreuna", a mai spus Ada Solomon.
In plus, Ada Solomon a spus ca urmeaza pregatirea intensa pentru lansarea filmului "Pozitia copilului" in Romania. Filmul va avea premiera oficiala in Romania pe 7 martie si va intra in cinematografele romanesti pe 8 martie.

"Daca e ceva ce ne aduce intr-adevar bucurie maxima este ca prin acest premiu speram ca lumea va auzi de acest film si va veni sa il vada in cinematografe. Este poate cea mai mare implinire pentru un cineast, sa vada sali pline, mai ales la el acasa", a spus Ada Solomon.

La randul sau, actorul Bogdan Dumitrache a spus ca a lucrat foarte mult la "Pozitia copilului", pentru ca dupa ce a fost ales de Calin Netzer pentru distributia peliculei a facut impreuna cu regizorul si castingul pentru acest film.

"De la scenariu, filmul a fost foarte puternic si bine construit", a spus Dumitrache, precizand ca isi doreste foarte mult ca romanii sa mearga la cinema sa vada filmul "Pozitia copilului".

"Noi am tot luat premii in ultima perioada, lucru care nu a intors lumea in salile de cinema pana acum. Sper sa se intample de data asta", a mai spus Bogdan Dumitrache.

Filmul "Pozitia copilului", regizat de Calin Peter Netzer, a primit, sambata seara, trofeul Ursul de Aur pentru cel mai bun film, la cea de-a 63-a editie a Festivalului International de Film de la Berlin.

Berlinala este cel de-al doilea festival de film european ca importanta, dupa cel de la Cannes. "Pozitia copilului" s-a aflat in competitia oficiala a Berlinalei 2013 alaturi de alte 18 filme.

Din juriul competitiei oficiale a Festivalului International de Film de la Berlin (7-17 februarie) au facut parte Wong Kar Wai (presedinte), Susanne Bier, Tim Robbins, Shirin Neshat, Athina Rachel Tsangari, Andreas Dresen si Ellen Kuras.

Marele premiul/ trofeul Ursul de Aur primit de "Pozitia copilului", sambata seara, la gala Festivalului de Film de la Berlin vine dupa ce, vineri seara, filmul lui Calin Netzer a primit si premiul criticii internationale - FIPRESCI (Fédération Internationale de la Presse Cinématographique) la Festivalul International de Film de la Berlin.
"Pozitia copilului" este cel de-al treilea lungmetraj al lui Calin Peter Netzer, dupa multi-premiatele "Maria" (2003) si "Medalia de onoare" (2010). Filmul vorbeste cu dramatism, cu emotie, dar si cu umor despre traumele sufocarii copiilor prin dragoste si despre amprentele pe care le lasa parintii asupra personalitatii acestora. Pelicula este, totodata, o radiografie a high-class-ului romanesc contemporan si vorbeste despre trafic de influenta si coruptie la nivel mic in institutiile de baza ale societatii si extensiile acestora asupra intregului sistem socio-economic din Romania de azi.

Luminita Gheorghiu si Bogdan Dumitrache au rolurile principale, de mama si fiu. Li se alatura, intr-o distributie selecta, nume ca Natasa Raab, Florin Zamfirescu, Ilinca Goia, Adrian Titieni, Cerasela Iosifescu, Mimi Branescu si Vlad Ivanov.

Filmul "Pozitia copilului", care a avut premiera mondiala la Berlin si a rulat in competitia oficiala a Berlinalei 2013, a fost extrem de bine primit atat de public, cat si de criticii de specialitate. Publicatia The Hollywood Reporter atribuie acest succes deosebit de care s-a bucurat pelicula romaneasca uluitoarei performante actoricesti a actritei Luminita Gheorghiu, care interpreteaza rolul unei mame cu un caracter dominator, decisa sa profite de sansa de a recapata controlul asupra vietii fiului ei adult, atunci cand acesta risca sa ajunga la inchisoare, dupa ce a accidentat mortal un copil in timp ce isi conducea automobilul cu o viteza peste limita legala.

Calin Netzer, regizorul filmului "Pozitia copilului", a declarat ca si-a dorit sa realizeze un film asa cum l-a simtit, "greu de digerat, dar care merita vazut".
Totodata, dupa gala de premiere, de la Berlin, Calin Netzer a declarat: "Este un premiu foarte important pentru cariera mea, pentru Romania si confirma valoarea cinematografiei romanesti. Este unul dintre cele mai mari premii din cinematografia romaneasca, este un eveniment".

Netzer a mai spus ca filmul sau a fost vandut deja in foarte multe tari, printre care Germania, Franta, Italia, Grecia, Marea Britanie, SUA si Taiwan.

"Pozitia copilului" este o productie Parada Film in co-productie cu Hai Hui Entertainment, realizata cu sprijinul Centrului National al Cinematografiei, al Programului MEDIA al Uniunii Europene, Odyssey Communication, BV McCann Erikson, Real Top Media, Etno Media, Teleclub, Soti Cable Neptun, ThomasVille, Roma 62, cu participarea HBO Romania.

Ursul de Aur pentru lungmetraj primit de "Pozitia copilului" completeaza palmaresul filmului romanesc la Festivalul International de Film de la Berlin, dupa distinctiile primite de Cristi Puiu si Florin Serban la Berlinala.

Astfel, filmul lui Cristi Puiu "Un cartus de Kent si un pachet de cafea" a fost desemnat cel mai bun scurtmetraj din competitia oficiala si a primit Ursul de Aur la editia din 2004 a Festivalului de Film de la Berlin.

Totodata, la editia din 2010 a Festivalului de la Berlin, filmul "Eu cand vreau sa fluier, fluier", in regia lui Florin Serban, a primit Ursul de Argint-Marele Premiu al Juriului si distinctia "Alfred Bauer", oferit pentru noi perspective in arta cinematografica.

Sursa foto: Agerpress

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Media & Pub »


Setari Cookie-uri