Principesa Margareta si Ivan Patzaichin promoveaza Romania in episodul al doilea al seriei "Wild Carpathia", o coproductie a televiziunii internationale Travel Channel, care va fi difuzat la nivel international in septembrie, a declarat Alasdair Grant, coproducator al documentarului, scrie Mediafax.
Primul episod al miniseriei "Wild Carpathia" - care a inclus un interviu in care printul Charles promova Transilvania - a fost lansat in octombrie 2011 si a fost difuzat la nivel international, inclusiv in Romania.

In acest context, Alasdair Grant, coproducator al "Wild Carpathia" si cel care semneaza imaginea acestei miniserii, a declarat ca cele doua noi episoade vor fi centrate pe Muntii Carpati, gazda acestora urmand sa fie tot Charlie Ottley, cel care a prezentat si primul episod al acestei miniserii.

Potrivit lui Alasdair Grant, cel de-al doilea episod are titlul "Wild Carpathia - From the Mountains To The Sea" (De la munti pana la mare, n.r.) si va fi o calatorie de la Portile de Fier pana in Delta Dunarii, care va include prezentarea unor locuri precum Parcul National Cozia, Parcul Natural Bucegi, Sighisoara si cateva localitati din Delta Dunarii. Alasdair Grant a precizat ca Charlie Ottley va veni in Romania in ultima parte a lunii aprilie, cand vor fi filmate cateva secvente pentru episodul al doilea.

"Detaliile despre episodul al treilea al «Wild Carpathia» vor fi facute publice la sfarsitul verii, dar, in general, acesta se va centra pe nordul Romaniei, Maramures si Bucovina", a spus Alasdair Grant, precizand ca filmarile pentru episodul al treilea vor avea loc in iunie si iulie.

Daca primul episod a inclus un interviu cu printul Charles, care a promovat Transilvania, si episodul al doilea al "Wild Carpathia" va include interviuri cu doua personalitati care vor vorbi despre frumusetile Romaniei, respectiv principesa Margareta a Romaniei si sportivul Ivan Patzaichin, a declarat Alasdair Grant.

Pe de alta parte, un nou interviu cu printul Charles, care va promova Romania, va fi inclus in cel de-al treilea episod al miniseriei "Wild Carpathia", dupa cum a declarat Maria Grapini, in 19 aprilie.

Alasdair Grant s-a limitat la a spune ca printul Charles nu va aparea in episodul al doilea al "Wild Carpathia", iar detaliile despre episodul al treilea vor fi facute publice in urmatoarele luni.

Cele doua episoade noi ale miniseriei documentare "Wild Carpathia" vor fi transmise in peste 130 de tari, urmand sa fie traduse in 21 de limbi. Totodata, la fel ca primul episod, si noile episoade vor fi difuzate de Televiziunea Romana.

Primul episod "Wild Carpathia", cu o durata de o ora, a prezentat muntii spectaculosi (Carpatii Occidentali - Muntii Apuseni) si padurile seculare ale Transilvaniei. Casa a lupilor, a ursilor si a rasului - animal pe cale de disparitie -, tinutul este putin cunoscut de restul lumii, aceasta portiune din Carpati fiind ultima regiune salbatica nedistrusa din Europa. Filmul ofera o perspectiva unica asupra frumusetii si culturii originale a Transilvaniei, explorand istoria sa bogata, de la ruinele mistice ale vechii civilizatii dace la orasele si satele sale medievale, multe dintre acestea supravietuind pana azi.

Travel Channel a fost lansat in 1994 si este disponibil in 21 de variante lingvistice in peste 130 de tari din Europa, Orientul Mijlociu, Africa si zona Asia-Pacific. Travel Channel International face parte din Scripps Networks International, divizia de dezvoltare globala a Scripps Networks Interactive, Inc.

In Romania, Travel Channel este disponibil in grilele RCS&RDS, Romtelecom (DTH si IPTV), UPC, Focus Sat, Ines, dar si in pachetele unor operatori de cablu mai mici.

Sursa foto: http://www.princeradu.ro/ro/principele-radu/galerie-foto/

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Media & Pub »


Setari Cookie-uri