Dinu Patriciu a declarat marti, la iesirea din sediul Politiei Sectorului 2, unde a fost audiat in legatura cu o plangere depusa pe numele sau pentru o presupusa evaziune fiscala, ca le-a dat politistilor amanunte legate de Adevarul Holding, precizand ca in acest dosar se considera "parte vatamata", conform Mediafax.
Intrebat de ce a fost chemat de politistii Serviciului de Investigare a Fraudelor Sector 2, Dinu Patriciu a spus ca a venit sa inceapa sa lamureasca, "incet, incet, niste povesti din Adevarul Holding".

Dinu Patriciu a mai spus ca in acest dosar se considera parte vatamata si ca, pana la urma, "lucrurile o sa iasa la iveala".

El a precizat ca pregateste sa depuna, la randul sau, o plangere.

"Pregatesc o plangere pe care urmeaza sa o depun. Nu obisnuiesc sa spun lucruri nejustificate decat atunci cand am probe", a declarat Dinu Patriciu.

Patriciu a adaugat ca a mai dat declaratii legate de Adevarul Holding si in fata procurorilor DIICOT.

Omul de afaceri Dinu Patriciu a fost audiat, marti, la Serviciul de Investigarea Fraudelor Sector 2, intr-un dosar care vizeaza presupuse fapte de evaziune fiscala.

Surse din Politie au declarat ca in acest dosar se fac acte premergatoare inceperii urmaririi penale, dosarul fiind deschis in urma unui denunt. Ancheta este derulata de Serviciul de Investigarea Fraudelor Sector 2.

In noiembrie 2012, Tribunalul Bucuresti a admis deschiderea procedurii generale de insolventa in cazul societatii Adevarul Holding SRL, care detine mai multe publicatii, printre care si cotidianul Adevarul. Adevarul Holding a cerut falimentul in contextul in care trustul de media a fost preluat de Cristian Burci de la Dinu Patriciu.

Tribunalul Bucuresti a dispus, prin decizia de deschidere a procedurii insolventei in cazul Adevarul Holding, sigilarea bunurilor din averea acestei companii in sarcina administratorului judiciar provizoriu, Servicii Reorganizare si Lichidare IPURL, potrivit minutei instantei.

Adevarul Holding a fost infiintat in toamna anului 2006, de Dinu Patriciu, imediat dupa achizitia ziarului Adevarul.

Anul trecut, Dinu Patriciu a avut dificultati financiare atat cu Adevarul Holding SRL, cat si cu firma MIC.RO RETAIL SRL care a intrat in faliment, pe lista creditorilor existand peste 1.200 de societati si persoane fizice si aproximativ 5.000 de salariati neplatiti.

Printre societatile pagubite se numara Mercadia Holland BV, actionarul majoritar al MIC.RO. Pentru garantarea unor imprumuturi luate de Mercadia Holland BV de la BCR, Dinu Patriciu a gajat cu disponibilitatile bancare ale MIC.RO si cu alte bunuri ale acestei societati.

Surse din mediul de afaceri sustin ca datoriile lui Dinu Patriciu se ridica la aproximativ 100 de milioane de euro.

Pe de alta parte, Dinu Patriciu se judeca in doua dosare, la Judecatoria Sectorului 1, cu sotia sa, Dana.

Intr-unul dintre aceste dosare, sotia omului de afaceri Dinu Patriciu solicita partajarea averii si o jumatate din totalul acesteia, urmatorul termen fiind stabilit in 11 septembrie.

In actiunea de la Judecatoria Sectorului 1, sotia lui Dinu Patriciu a cerut separatia judiciara a bunurilor detinute in comun, acuzandu-l ca, pe fondul unor relatii extraconjugale si al unei stari de sanatate precare, a instrainat bunuri comune si a garantat obligatii asumate scriptic in favoarea celei cu care are o relatie extraconjugala.

In 14 februarie, omul de afaceri Dinu Patriciu a intentat actiune de divort la Judecatoria Sectorului 1, dosarul avand termen in 16 septembrie.

Omul de afaceri Dinu Patriciu si-a gajat tablouri din colectia personala, cu o valoare de achizitie de peste 2 milioane de euro, catre firme pe care le controleaza, inregistrate in Elvetia sau Cipru, precum si catre persoana cu care se presupune ca are o relatie extraconjugala.

Incepand din toamna anului trecut, Patriciu a constituit gaj in favoarea DP Holding (Elvetia), Veridesco Limited (Cipru) si Melanie Anne Chen, pentru circa 80 de tablouri din colectia personala. Melanie Chen este membru in boardul director al DP Holding si presedinte executiv al Marine Resources Exploration International BV, firme detinute de Patriciu.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Media & Pub »


Setari Cookie-uri