Investitiile in publicitatea din presa scrisa au scazut in primul semestru din 2015 cu 5% fata de aceeasi perioada a anului precedent, ajungand la 61,3 milioane de euro (ratecard), potrivit celor mai recente rezultate publicate de Biroul Roman de Audit Transmedia.

Dupa cresterea care a marcat sfarsitul anului 2013 si intreg anul 2014, primul semestru al acestui an aduce o usoara scadere a volumelor investite in zona presei scrise.

„Aceasta se remarca si la nivelul spatiului publicitar ocupat, care a scazut de la 12.000 pagini in prima parte a lui 2014, la aproximativ 10.500 pagini in 2015, precum si la nivelul numarului de clienti de publicitate si al marcilor comunicate de acestia. Tinand cont de specificul sezonier al publicatiilor tiparite, putem estima ca pana la finalul anului 2015 investitiile in publicitate se vor situa la un nivel similar celor din 2014, marcand astfel o usoara stabilizare a pietei de publicitate”, potrivit specialistilor BRAT.

Domeniile care investesc cel mai mult in presa scrisa sunt retailul, sectorul farmaceuticelor si cel al vehiculelor.

Comparativ cu primele sase luni din 2014, investitiile in ziare si reviste pentru activitatile de divertisment si timp liber au avut cea mai importanta evolutie, crescand cu peste 50%, in principal datorita concertelor si evenimentelor derulate in acest interval, ca de exemplu evenimentul promovat de Orange – The Color Run sau Concertul Andre Rieu.

Cresteri importante s-au inregistrat si pentru sectorul financiar, in acest caz evidentiindu-se marci din categoria IFN-urilor, ca de exemplu Viva Credit si Cetelem, si din categoria institutiilor bancare, ca de exemplu ING Group si Banca Transilvania.

Bugetele au fost orientate mai ales catre cotidienele nationale, acestea atragand 44% din bani. Dintre acestea, Libertatea continua sa fie publicatia care a atras cele mai mari volume de publicitate in primul semestru al acestui an, cumuland peste 40% din totalul investiilor atrase de cotidienele nationale.

BRAT este organizatia industriei de media din Romania care masoara audienta presei scrise si a mediului online, auditeaza tirajele (presa scrisa) si monitorizeaza investitiile in publicitate (presa scrisa, online, radio si outdoor).

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Media & Pub »


Setari Cookie-uri