Bugetele de publicitate pentru televiziune sunt estimate sa ajunga la circa 205 milioane de euro, in crestere cu 3,5% fata de anul trecut, potrivit MediaFactBook, studiu realizat de agentia de media Initiative.

Cresterea este una mica, dar arata o revenire a industriei de publicitate avand in vedere ca este al doilea an de avans consecutiv, dupa mai multi ani de scadere ori stagnare.

Cel mai mare nivel al investitiilor in TV a fost atins in 2008, cel mai bun an pentru economia romaneasca, dar si pentru publicitate, cand intrega piata a ajuns la 540 de milioane de euro, iar televiziunea a atras aproximativ 337 milioane de euro.

Scaderea ulterioara a fost generata de criza economica care a dus la o diminuare abrupta a bugetelor pentru promovare, majoritatea directorilor de marketing taind aproape anual bugetele incepand cu 2009.

Catre televiziune se aloca cei mai multi bani, TV-ul “muscand” in jur de 65% din totalul pietei de publicitate, care s-ar putea ridica in acest an la circa 322 de milioane de euro.

Cei mai mari investitori in publicitate pe televiziune in primul semestru au fost domeniile farma, telecom, retail, financiar-bancar si electronice& electrocasnice.

Antena 1 trece in fata Pro TV, in iulie, pe publicul generalist

“Prima parte a anului arata acelasi trend de crestere a pietei de televiziune, de avans cu circa 3,5%, si totodata o crestere medie cu 1-2% a preturilor practicate de posturile TV”, scrie in raportul MFB.

Unul dintre factorii care ar putea afecta evolutia pietei de televiziune anul acesta este faptul ca nu mai sunt evenimente majore, precum campania electorala sau Campionatul Mondial de Fotbal, ceea ce ar putea duce la o scadere a audientelor canalelor de stiri.

"Piata de televiziune nu are schimbari majore fata de aceeasi perioada a anului trecut din punct de vedere al bugetelor investite. Pe intreg anul 2015 estimam o crestere de maxim 5% versus 2014, semestrul al doilea pastrand aceeasi tendinta din evaluarile noastre. Este greu de crezut ca in viitorul apropiat piata TV va mai atinge cotele din 2008 pentru ca avem o diferenta 2015 vs 2008 de aproximativ minus 130 milioane de euro care va fi greu de recuperat in cativa ani. In 2008 ne aflam la o piata TV de circa 337 milioane de euro, in vreme ce in 2015 estimam 205 milioane de euro", a explicat pentru wall-street.ro, Bogdan Mincu, senior media integrator in cadrul agentiei de media BPN.

In primul semestru, televiziunile cu cele mai mari audiente pe targetul comercial (cel pentru care se vinde publicitate, adica persoanele cu varsta intre 18-49 de ani din mediul urban) au fost in primul semestru Pro TV, Antena 1, Kanal D, Antena 3, Acasa TV si Prima TV. In Romania sunt monitorizate 56 de televiziuni.

Pe de alta parte, in luna iulie, pe publicul generalist (la nivel national), cele mai urmarite posturi de televiziune au Antena 1, Pro TV, Kanald D, Antena 3 si Romania TV, potrivit Asociatiei Romane de Masurare a Audientelor. De altfel, este pentru prima data in ultimii ani cand Pro TV a fost pentru o luna intreaga pe locul al doilea, dupa Antena 1. Antena 1 a inregistrat in iulie o audienta de 418.000 de persoane (public generalist, la nivel national) si o cota de piata de 12,1%, in timp ce Pro TV a strans in fata ecranului 406.000 de telespectatori, inregistrand o cota de 11,7%.

Printre cei mai fideli telespectatori

Romanii sunt printre cei mai fideli telespectatori din Europa Centrala si de Est, petrecand in jur de 6,7 ore pe zi in fata televizorului, conform Media Fact Book. Datele sunt valabile pentru romanii cu varste peste 18 ani din mediul urban. In regiune, in fata Romaniei se mai afla doar Macedonia cu o medie zilnic de privit la TV de 7,6 ore.

"Nu scapam de TV, desi consumul scade. Dar televiziunea trebuie sa se schimbe, iar modul in care consumam TV se va modifica in urmatorii 2-3 ani. Ecranul se schimba si mergem catre ecrane tot mai mici. Ma astept la o schimbare pe televiziune in urmatorii ani. De asemenea, telefonul cred ca are sanse sa fie intre primele doua ecrane”, spunea recent despre televiziune Bogdan Enoiu, fondatorul si presedintele McCann Erickson Romania.

In Romania sunt circa 7 milioane de abonati la servicii de televiziune, conform datelor Autoritatii Nationale pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii (ANCOM)

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Media & Pub »


Setari Cookie-uri