Parlamentarii europeni au votat miercuri in favoarea reformei dreptului de autor, proiect care a starnit numeroase controverse fara precedent intre artisti si editori de presa pe de o parte, si gigantii online pe de alta parte, potrivit Ziare.com.

Se creeaza un nou "drept conex". Ce inseamna?

Reuniti in sedinta plenara la Strasbourg, eurodeputatii au aprobat o noua versiune a textului respins pe 5 iulie, care creeaza in special un nou "drept conex" pentru editorii de presa, noteaza AFP.

Acest vot deschide calea negocierilor cu Consiliul Uniunii Europene (reprezentat de 28 de state membre, care au ajuns deja la un compromis pe 25 mai) si Comisia Europeana, pentru a conveni asupra unui text definitiv.

Potrivit Reuters, 438 de voturi au fost in favoarea proiectului, in timp ce 226 de voturi au fost "impotriva", cu 39 de "abtineri". Urmatorul pas il reprezinta negocierile cu Comisia Europeana si cele 28 de state UE pentru a ajunge la un numitor comun inainte de modificarea legilor privind drepturile de autor.

Ce sunt obligati sa faca gigantii online?

Dezbaterea s-a centrat in jurul a doua articole, unul care ar putea obliga Google, Microsoft si alti giganti online sa-i plateasca pe editori pentru afisarea de fragmente de continut (taxa pe link).

Celalalt articol se refera la filtrarea obligatorie a incarcarii, care ar obliga platforme online cum ar fi YouTube, GitHub si Instagram sa instaleze filtre pentru a impiedica utilizatorii sa incarce materiale cu drepturi de autor sau sa ceara licente pentru a afisa continut.

Obiectivul reformei, propusa prima oara in anul 2016 de Comisia Europeana, este modernizarea sistemului drepturilor de autor pentru a fi adaptate evolutiilor din era tehnologiei informatiei, astfel incat sa fie restabilit un anume echilibru al beneficiilor intre presa scrisa si platformele digitale globale.

Articolul 11 si articolul 13, in centrul dezbaterilor. Care este miza?

Reforma are ca scop stimularea platformelor de internet - precum Facebook sau Google News - sa plateasca mai bine creatorii de continut, prevazut la articolul 11, dar si obligarea platformelor de distributie - YouTube, Facebook, Instagram etc. - sa impuna filtre pentru verificarea modului in care sunt respectate drepturile de autor. Astfel, platformele sunt considerate direct responsabile de continutul incarcat de utilizatori pe acestea (articolul 13).

Articolul 11 - Inseamna ca publicatiile de stiri pot cere bani motoarelor de cautare - precum Google - pentru fiecare fragment de articol pe care acestea il preiau (asa-numita taxa pe link) . Mai multe redactii din Europa au de ani buni o relatie tensionata cu motoare de cautare ca Google, pe care le acuza ca, prin preluarea de materiale cu titlu gratuit, le cauzeaza pierderi si scaderi ale numarului de cititori.

Articolul 13 - Pana acum, responsabilitatea pentru incalcarea drepturilor de autor era la user-ul care incarca continut. Daca un utilizator incarca un videoclip protejat de drepturi de autor pe YouTube, de exemplu, era vina acestuia. Platforma primea o reclamatie, stergea acel video, dar nu patea nimic. Acum, odata cu articolul 11, responsabilitatea ii va apartine platformei 100%. Toate site-urile care accepta upload-uri trebuie sa asigure filtre automatizate care sa stearga continutul protejat de drepturi de autor inainte ca acesta sa ajunga pe site.

Sursa foto: Rawpixel.com/Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Media & Pub »


Setari Cookie-uri