Bugetele companiilor farmaceutice dedicate publicitatii online sunt in continua crestere. Campaniile de publicitate online au atins peste 5,6 milioane de utilizatori de internet, pe desktop, in ianuarie 2019, cu circa 200.000 mai multi fata de aceeasi perioada a anului trecut, potrivit analizei gemiusAdReal.

Industria pharma se claseaza pe locul sase in topul industriilor din punct de vedere al Real User-ilor, urcand cu doua locuri in top, fata de ianuarie 2018.

“Daca in august 2016 industria farmaceutica se clasa pe locul 11, din punct de vedere al Real User-ilor atinsi pe desktop, in 2017 a ajuns pe locul 7, respectiv pe locul 8 in 2018. Desigur ca acest clasament este influentat si de ceea ce se intampla in celelalte industrii, precum si de reglementarile specifice industriei, insa putem presupune ca in urmatorul an big pharma isi va pastra locul in top, poate chiar va urca un loc, cu ajutorul rezultatelor din mobile”, a relatat, pentru wall-street.ro, Doina Radicof, head of sales & client service Gemius Romania & Moldova.

Gemius, analiza pe piata de publicitate in domeniul farma

Industria farma a inregistrat una dintre cele mai mari rate de click

In prima luna din anul 2019, brandurile din aceasta industrie au livrat reclame ce au atins un reach de 77%, obtinand un share of voice de 3,5%. Rata de viewability a reclamelor din acest segment a fost de 58%. Analiza gemiusAdReal arata ca, romanii vizualizeaza in medie 13 secunde fiecare reclama farmaceutica afisata in ecranul vizibil. Companiile care vor sa ii convinga pe internauti sa cumpere produse farmaceutice livreaza aproape 60% dintre reclame pe mobile si 40% pe dekstop.

Citeste si:
Distribuitori de medicamente: interzicerea exportului paralel, ilegala
Distribuitorii de medicamente...

In anul 2018 utilizatorii au fost interesati de bannerele la produse farmaceutice, rata de click a acestor reclame ajungand la 0,42%. Astfel, industria farmaceutica a inregistrat una dintre cele mai mari rate de click, cu doar un procent sub media inregistrata de industria alimentara.

Brandurile de medicamente care comunica cel mai mult in mediul online

Potrivit studiului, brandurile producatoare de OTC-uri si suplimente alimentare care au comunicat cel mai mult in online in luna ianuarie 2019 sunt: Zdrovit, Reckitt Benckiser, Bayer, Walmark si Johnson & Johnson. Majoritatea produselor acestor companii sunt cele destinate pentru tratarea racelii sau gripei de sezon sau in cazul Walmark cele pentru imunizarea copiilor.

“Fara a fi vorba de schimbari spectaculoase, piata de publicitate din industria farmaceutica a fost constant pe un trend ascendent. Desi brandurile din aceasta industrie aloca in mod traditional bugete mai mari comunicarii pe TV, pentru ca astfel ating relativ usor o mare parte din targetul lor, cifrele arata ca in ultimii 3 ani online-ul le-a atras din ce in ce mai mult interesul. Observam o crestere a share of voice-ului pe acest segment, precum si volume din ce in ce mai mari pe afisarile de reclame video, ceea ce se inscrie in trendul general al pietei. O alta tendinta care, probabil, se va accentua in urmatorii ani este livrarea reclamelor pe dispozitive mobile, 2018 aducand deja acestui canal 60% dintre afisarile de bannere”, a adaugat Doina Radicof.

Datele Gemius analizate prin studiul gemiusAdReal se refera la luna ianuarie 2018 si ianuarie 2019. Acestea au fost stranse de la utilizatorii de internet din Romania cu varste cuprinse intre 14 si 74 de ani care au folosit computere sau laptop-uri. Studiul GemiusAdReal analizeaza intreaga piata de publicitate online prin prisma utilizatorului final.

Citeste si:
Zentiva a achizitionat o fabrica de medicamente in India
Zentiva anunta achizitia unei...

Sursa foto: Shutterstock / Kenishirotie

Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Media & Pub »



Citeste si
Instagram blocheaza postarile care promoveaza produse de slabit