Condamnarea lui Liviu Dragnea la 3 ani si 6 luni de inchisoare cu executare a starnit reactii si in presa internationala, dupa cum era de asteptat. Euronews titreaza cum "cum cel mai put ernic politician roman merge la inchisore", in timp ce Bloomberg scrie ca este a treia mare lovitura pentru PSD dupa infrangerea suferita in cadrul alegerilor europarlamentare si a referendumului privind amnistia si gratierea.

Liviu Dragnea a fost condamnat definitiv la 3 ani si 6 luni cu executare intr-unul dintre cele mai mediatizate procese din ultimii ani, cazul angajarilor fictive la Directia Copilului Teleorman.

"Cel mai puternic politician roman a fost condamnat la inchisoare dupa sentinta Curtii Supreme de astazi. Presedintele PSD a fost gasit vinovat de abuz in serviciu. (...) De cand au preluat puterea la sfarsitului anului 2016, social-democratii au atentat in mod constant la independenta sistemului judiciar, adunand critici din partea Uniunii Europene si declansand cele mai mari proteste stradale din Romania din ultimii ani", scrie Euronews.

"Curtea Suprema din Romania a sustinut luni condamnarea la trei ani si jumatate de inchisoare a liderului Partidului Social-Democrat, Liviu Dragnea, pentru instigare la abuz de putere, la doar o zi dupa ce partidul sau a suferit o infrangere majora in cadrul alegerilor europarlamentare", scrie Reuters.

"Cel mai puternic om din Romania merge la inchisoare pentru coruptie. Este a treia lovitura pentru social-democrati dupa ce o infrangere neasteptata duminica in cadrul alegerilor parlamentare si a referendumului care va bloca eforturile de a subjuga justitia", scrie Bloomberg.

"Liderul puterii din Romania, Liviu Dragnea, a fost condamnat luni la o sentinta de 3 ani si jumatate de inchisoare cu executare intr-un dosar de coruptie", scrie agentia France Presse, care continua: "Acest barbat subtire, cu o mustata grizonata, a recunoscut seara declinul partidului sau in Europa, care a obtinut mai putin de 25% din voturi in cadrul alegerilor europarlamentare , potrivit rezultatelor partiale. El a criticat ca este o "furtuna a urii".

"Liderul partidului de guvernamant din Romania, Liviu Dragnea, condamnat la trei anisi jumatate de inchisoare intr-un caz de coruptie", relateaza agentia Associated Press.

Sursa foto: Agerpres Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Andra Imbrea
Andra Imbrea s-a alaturat echipei Wall-Street in 2015. A studiat jurnalismul si economia, pe care incearca sa le imbine in cadrul materialelor sale despre industria de fashion, retail&FMCG si Media&Advertising. Iubitoare de pisici, carti si festivaluri de muzica.   

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Media & Pub »


Setari Cookie-uri