Grupul Google a depasit din nou compania Apple in clasamentul mondial al brandurilor, in care apar pentru prima data, intre primele cinci, marcile YouTube si Wikipedia
Sondajul anual realizat de revista online de marca brandchannel.com ofera uneori rezultate controversate, cum a fost cazul in anul 2004, atunci cand postul arab de televiziune a fost numit al cincilea brand mondial ca importanta.

Cei 3.625 de experti in branding si studenti in domeniu au votat in mod surprinzator, oferind unor firme relativ noi statutul de vedeta atunci cand au fost intrebati "Care brand a avut cel mai mare impact asupra vietii noastre in 2006?".

Motorul de cautare Google a ocupat locul intai pentru al doilea an consecutiv, depasind grupul Apple, care din nou a ocupat pozitia a doua. Intr-un mod mult mai surprinzator, site-ul specializat in schimbul de continut video YouTube, care a fost achizitionat in octombrie 2006 de Google, a ocupat pozitia a treia. Enciclopedia online Wikipedia a urcat pe locul patru, depasind gigantul lant de cafenele Starbucks, care a ocupat pozitia a cincea.

"Debutul impresionat al acestor branduri noi, YouTube pe locul trei si Wikipedia pe patru, indica un trend mult mai extins, si anume cresterea impactului marcilor online bazate pe distributia de continut creat de utilizatori", a declarat potrivit NewsIn editorul revistei, Anthony Zumpano.

Printre alte branduri ce au ocupat locuri fruntase se numara site-ul de chat online MySpace, detinut de News Corporation, care a ocupat locul 15 si postul de televiziune Al Jazeera care, dupa lansarea in noiembrie 2006 a versiunii in limba engleza, a ocupat pozitia a nouasprezecea, dupa ce in 2005 cazuse pe locul 25.

Acest sondaj nu ia in considerare valoarea de piata a brandului, conform careia compania Coca-Cola ar ocupa pozitia intai si nici nu intreaba persoanele chestionate daca acest impact a fost pozitiv sau negativ.

Brandchannel imparte sondajul si pe regiuni. In America de Nord clasamentul este usor diferit, locul intai fiind ocupat de Apple, urmat de YouTube, Google, Starbucks si Wikipedia. Pentru Europa, primele pozitii ale clasamentului sunt ocupate de companii regionale, grupul suedez producator de mobila Ikea detronand producatorul finladez de telefoane mobile Nokia, care a cazut pe locul trei. Locul doi este ocupat de Skype, pe locul patru se plaseaza compania de moda Zara, iar pe locul cinci se regaseste firma de incaltaminte de sport Adidas. Clasamentul este dominat de companii regionale si in regiunea Asiei, primele cinci locuri fiind ocupate de brandurile Sony, Toyota, HSBC, Samsung si Honda.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Media & Pub »


Setari Cookie-uri