Operatorul de telefonie Vodafone va alege, pana la sfarsitul saptamanii viitoare, agentia care ii va gestiona bugetul de media (de reclama ), in urma unui pitch la care s-au prezentat patru agentii, dintre care compania a selectat Universal McCann si OMD-MD, spun persoane apropiate licitatiei.

Bugetul de media al Vodafone este evaluat la peste 15 milioane de euro, dupa unele estimari.

La licitatia organizata de Vodafone la inceputul acestui an, pentru administrarea acestuia, s-au prezentat Universal McCann, care a gestionat bugetul Vodafone pana acum, OMD-MD, Zenith Media si MindShare, potrivit unor persoane apropiate licitatiei. Toate cele patru agentii au operatiunile afiliate la cele patru mari grupuri de publicitate mondiale, respectiv Interpublic, Omnicom, Publicis si WPP.

Persoane apropiate procesului de licitatie au precizat pentru NewsIn ca B.V. McCann Erickson, a carei divizie de media, Universal McCann, se afla acum pe lista celor doua favorite in gestionarea bugetului Vodafone, s-a prezentat la licitatie cu o solutie integrata de creatie si servicii media (planificare si achizitie a spatiului publicitar).

Pentru bugetul de creatie al Vodafone, s-au mai prezentat, pe langa McCann Creative Services (divizia de creatie a B.V. McCann Erickson), agentiile Saatchi & Saatchi (parte din acelasi grup de operatiuni cu Zenith Media) si Scala JWT, agentie care face parte din reteaua detinatoare a contului de creatie Vodafone la nivel global.

Reteaua care detine contul de media Vodafone in plan extern este OMD.

Reprezentantii Vodafone au refuzat sa comenteze pe marginea acestui subiect.

B.V. McCann Erickson este o agentie de publicitate full-service, detinuta majoritar de grupul mondial de publicitate Interpublic si numara clienti precum Coca-Cola, Kandia-Excelent, ING, Interbrew sau Nestle.

OMD si Media Direction, afiliate la Omnicom, sunt specializate in servicii de comunicare media (planificare si achizitie de spatiu publicitar) si activeaza in parteneriat pe plan local. Printre clientii celor doua agentii se numara Alpha Bank, McDonald's (OMD), Pepsi & QAB, Automobile Dacia, Renault (Media Direction).



Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Media & Pub »


Setari Cookie-uri