Prime Video, serviciul de streaming video cu abonament plătit oferit de Amazon, a ajuns pe locul 2 în preferințele românilor anul acesta, reușind să depășească HBO GO, potrivit datelor furnizate de JustWatch.com.

Prime Video a avut un trimestru 3 bun, câștigând 6% la nivelul cotei de piață (în comparație cu T2) și reușind astfel să urce pe poziția a doua în clasamentul celor mai populare platforme de streaming din România, cu o cotă de piață totală de 22%.

Prime Video se află pe locul al doilea, depășind HBO GO care deține o cotă de 20%. Pe primul loc se află în continuare Netflix, cu o cotă de 41%.

Serviciul de streaming al Amazon este singurul care a câștigat cotă de piață anul acesta, Prime Video reușind să aibă în septembrie o cotă cu 9% mai mare decât în luna ianuarie. La nivelul întregului an, interesul pentru celelalte platforme majore de streaming a fost în scădere, chiar dacă HBO GO a reușit în T3 să urce cu 1%.

Amazon a lansat anul acesta interfața în limba română a Prime Video, fapt care a contribuit la creșterea popularității platformei în țară. O parte din producțiile disponibile pe Amazon Prime Video au și subtitrare în limba română, chiar dacă, din acest punct de vedere, oferta este mai mică în comparație cu Netflix, liderul pieței de streaming video în România.

Pentru a atrage mai mulți utilizatori din România, Amazon desfășoară în prezent o promoție prin care noii abonați beneficiază de un abonament lunar la prețul de 13,99 lei (redus de la 27,99 lei). Promoția este valabilă până la finalul acestei luni.

Sursa foto: Shutterstoc / Brenda Rocha - Blossom

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Media & Pub »


Setari Cookie-uri