Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a sancţionat postul Realitatea Plus cu amendă de 40.000 de lei pentru modul în care a fost reflectat în cadrul unor emisiuni de ştiri şi dezbateri subiectul agresiunii Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei.

Potrivit unui comunicat al CNA, rapoartele analizate în şedinţă s-au referit la emisiuni difuzate în perioada 24 februarie - 2 martie de posturile Naşul TV, Realitatea Plus şi România TV, scrie Agerpres.

Rapoartele de monitorizare au fost întocmite de direcţia de specialitate ca urmare a sesizărilor primite.

CNA a decis aplicarea unei amenzi de 40.000 de lei postului Realitatea Plus pentru ediţiile din 25, 27 şi 28 februarie ale emisiunii "Culisele stratului paralel", pe motiv că nu s-a ţinut cont de prevederile articolului 3 alineatul (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002 şi nici de dispoziţiile articolului 64 alineatul (1) literele a) şi b) din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual.

Postul Naşul TV a primit o somaţie publică pentru emisiunea "Să vorbim despre tine", ediţia din 28 februarie, ca urmare a încălcării prevederilor articolului 47 alineatul (3), ale articolului 64 alineatul (1) litera a) şi ale articolului 40 alineatul (5) din Codul audiovizualului, se arată în comunicat.

CNA a rediscutat, totodată raportul de monitorizare aferent emisiunilor de ştiri şi dezbateri difuzate de Antena 3 pe 9 martie având ca subiect majorarea preţurilor la benzină şi motorină, iar postul a fost sancţionat cu amendă de 5.000 de lei pentru nerespectarea dispoziţiilor articolului 64 alineatul 1 literele a) şi b) din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual. Printre titlurile afişate pe ecran, s-au numărat: "Şoc la pompă, benzina şi motorina de 11 lei litrul", "Românii îşi fac cruce la pompă", "Cât au crescut preţurile", "Benzina şi motorina, recorduri istorice", "Efectele războiului: românii îşi fac stocuri de alimente şi combustibili".

Membrii Consiliului au sancţionat şi postul News România cu somaţie publică pentru încălcarea dispoziţiilor articolului 54 alineatul (2) din Legea audiovizualului, conform cărora "furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia să solicite Consiliului acordul pentru orice modificare intervenită în documentele şi în datele declarate".

Legea audiovizualului 504/2002 prevede la articolul 3 (2) că toţi furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia să asigure informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor şi evenimentelor şi să favorizeze libera formare a opiniilor.

Decizia 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare prevede la articolul 40 (5) că "moderatorii, prezentatorii şi realizatorii programelor au obligaţia să nu folosească şi să nu permită invitaţilor să folosească un limbaj injurios sau să instige la violenţă".

Potrivit articolului 47 (3), "sunt interzise în programele audiovizuale afirmaţii defăimătoare generalizatoare la adresa unui grup/comunităţi definit(e) de gen, vârstă, rasă, etnie, naţionalitate, cetăţenie, credinţe religioase, orientare sexuală, nivel de educaţie, categorie socială, afecţiuni medicale sau caracteristici fizice".

Articolul 64 (1) al deciziei stipulează că, "în virtutea dreptului fundamental al publicului la informare, furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele principii: a) asigurarea unei distincţii clare între fapte şi opinii; b) informarea cu privire la un subiect, fapt sau eveniment să fie corectă, verificată şi prezentată în mod imparţial şi cu bună-credinţă".

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Media & Pub »


Setari Cookie-uri