Autoritățile de la Teheran au anunțat că interzice apariția femeilor în orice fel de materiale publicitare, ca urmare a lansării unei reclame la înghețată catalogată drept ”imorală” și ”criminală”.

Decizia a fost luată de Ministerul Culturii și Orientării Islamice, scrie Radio Europa Liberă. Oficialii au anunțat toate agențiile de advertising privind înăsprirea așa numitelor ”legi ale hijab și castității”. Este vorba atât de interdicția folosirii de actrițe, cât și de imagini statice reprezentând femei.

Regulile erau aplicate și până acum, însă exista o anumită flexibilitate și femeile puteau apărea în materiale publicitare în anumite condiții.

Noua decizie a fost luată după lansarea pe Instagram unei reclame la înghețata Domino al cărei personaj principal este o femeie cu capul acoperit de văl (dar nu și fața) care merge singură în mașină, face cu ochiul unui alt conducător auto și, la final, mușcă dintr-o înghețată.

Spotul a fost catalogat de autoritățile de la Teheran drept ”criminal” și o formă de ”promovare a imoralității” în societate, care ”ofensează valorile feminine”.

Retail jobs

”Legile hijab și ale castității” adoptate în iulie 2022 obligă, printre altele, toate femeile din Iran să poarte un văl care să le acopere capul, gâtul și umerii.

Sursa foto: Unsplash

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Mai multe articole din secțiunea Media & Pub »


Setari Cookie-uri F