Serialul "1899" a fost anulat de Netflix după un sezon, informează Variety.com.

Vestea a fost confirmată de co-creatorul acestuia Baran bo Odar printr-o declaraţie distribuită pe contul său oficial de Instagram.

Declaraţia către fani a fost semnată şi de partenera lui Odar şi co-creatoarea serialului, Jantje Friese, conform Agerpres.ro.

"Cu inima grea trebuie să vă spunem că '1899' nu va fi reînnoit", a scris Odar. "Ne-ar fi plăcut să încheiem această călătorie incredibilă cu un al doilea şi un al treilea sezon, aşa cum am făcut cu 'Dark'. Dar uneori lucrurile nu merg aşa cum plănuieşti. Asta e viaţa", a precizat el.

"Ştim că milioane de fani vor fi dezamăgiţi. Dar vrem să vă mulţumim din suflet că aţi făcut parte din această aventură minunată", se mai indică în declaraţie.

"1899", care urmăreşte un grup de imigranţi aflaţi la bordul unei nave care se confruntă cu o serie de evenimente misterioase, a fost lansat pe platforma Netflix pe 17 noiembrie 2022.

În prima sa săptămână de disponibilitate, această producţie internaţională a ajuns în top 10 al Netflix pe locul 2, doar în spatele sezonului 5 din "The Crown". În patru zile, "1899" a adunat circa 79,27 de milioane de ore de vizionare.

Serialul a servit ca o continuare a serialului anterior al lui Odar şi Friese, "Dark", un succes internaţional de referinţă pentru Netflix, ale cărei prime episoade au fost difuzate în 2017.

Fanii serialului nu au reacționat bine la această veste, fiind lansată și o petiție prin care se cere continuarea serialului, petiție semnată la ora publicării acestei știri de peste 17.000 de persoane.

Sursa foto: Serdar Ugurlu / Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Media & Pub »


Setari Cookie-uri