Industria internationala de media si divertisment va creste anual cu 6,4% si va ajunge la 2.000 de miliarde de dolari in 2011, potrivit unui studiu realizat de firma de consultanta PricewaterhouseCoopers.
Cele mai rapide domenii de dezvoltare sunt internetul, platformele TV si jocurile video, iar Brazilia, Rusia, India si China sunt pietele cu cea mai mare crestere, mai arata studiul PricewaterhouseCoopers citat de NewsIn.

Internetul este cel mai rapid mediu de dezvoltare in publicitate, cu o crestere, in urmatorii cinci ani, de aproximativ 18,3%, pana la o valoare de 73 de miliarde de dolari. Publicitatea internationala va creste cu 5,4% pana in 2011, si va ajunge la valoarea de 531 de miliarde de dolari, comparativ cu cele 407 miliarde de dolari, cat a inregistrat in anul 2006.

Cele mai mari cresteri vor fi inregistrate de cheltuielile pentru telefoane mobile si aparatura, care vor ajunge, in 2011, la 153 de miliarde de dolari. Potrivit studiului PricewaterhouseCoopers, peste cinci ani aproape jumatate din totalul cresterii industriei de media si divertisment va fi generat de mediile online si tehnologia wireless. In 2011, se estimeaza ca vor exista 540 de milioane de gospodarii cu acces la internet broadband, fata de 240 de milioane, cate exista in prezent, precum si 3,4 miliarde de abonati la tehnologie wireless, fata de 1,1 miliarde, cati exista in prezent.

PricewaterhouseCoopers este cea mai mare firma internationala de servicii profesionale si acopera domenii precum consultanta, servicii financiare, servicii de resurse umane, tehnologie si comunicatii. PricewaterhouseCoopers a inregistrat, in anul fiscal 2006, venituri totale de aproximativ 22 de miliarde de dolari. In prezent, firma are peste 140.000 de angajati in 149 de tari, printre care si Romania.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Media & Pub »


Setari Cookie-uri