In industria jocurilor video din America, cheltuielile cu publicitatea sunt in continua crestere, urmand sa depaseasca doua miliarde de dolari in 2012, fata de cele 370 de milioane de dolari inregistrate in 2006, potrivit unui studiu intreprins de Parks Associates.
Rata de crestere estimata se situeaza in jur de 33%, mult mai ridicata decat cresterea publicitatii pe alte piete importante, printre care si Internetul.

“Publicitatea in sfera jocurilor electronice a avut o cheltuiala medie lunara de sub 50 centi pe cap de locuitor in 2006, in timp ce publicitatea TV a inregistrat, in aceleasi conditii, o medie de 37 dolari”, a declarat Yuanzhe (Michael) Cai, reprezentantul Parks Associates.

Cea mai mare crestere va fi generata de publicitatea din cadrul jocului video propriu-zis (in-game advertising), pana la suma de 800 milioane de dolari in 2012, fata de doar 55 milioane dolari din 2006.

Publicitatea dinamica din interiorul jocurilor electronice va detine 84% din total in 2012, o majorare spectaculoasa fata de anul 2006, cand procentul reprezentativ era de 27%. Reclamele se vor adresa audientelor diferite, in timp real si in functie de tipul si caracteristicile jocului respectiv. Agentiile de publicitate vor putea tinti exact fanii specifici ai jocurilor video, chiar in timpul rularii jocului pe consola sau computer.

Studiul propriu realizat de eMarketer referitor la piata publicitatii jocurilor video, din aprilie 2007, releva faptul ca totalul cheltuielilor pe aceasta piata va atinge 502 milioane de dolari in 2007, o majorare cu aproximativ 45% fata de anul precedent.

Exceptand entuziasmul din jurul reclamelor destinate jocurilor video, adevarata provocare o reprezinta tintirea exacta a utilizatorilor doriti in urma afisarii unui anumit model publicitar. De exemplu, platforma Massive pentru Xbox Live este unul din cele mai dezvoltate sisteme in-game de plasare a mesajelor publicitare. Este perfecta pentru adresarea utilizatorilor Xbox 360, dar nu prevede in calcul si detinatorii altor console.

In concluzie, agentiile care isi doresc sa cuprinda in aria lor publicitara cat mai multi fani ai jocurilor video sunt inca in asteptarea unei oportunitati.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Media & Pub »


Setari Cookie-uri