Holsten, marca de bere germana, aflata in portofoliul United Romanian Bereprod Breweries (URBB), a semnat un contract de parteneriat cu Fotbal Club Rapid, in editia 2007-2008 a campionatului intern de fotbal.
Contractul de sponsorizare valoreaza mai mult de jumatate de milion de euro, cu posibilitatea sa se dubleze, in functie de performantele echipei. Astfel, Holsten devine sponsorul principal al Rapid pe perioada sezonului 2007-2008.

“Suma minima este de 500000 de euro, in cel mai rau caz, cel in care Rapid ajunge pe locul 10-11. Insa, daca rezultatele sunt bune, se va depasi cu siguranta suma de un milion de euro”, a declarat Shachar Shaine, presedinte URBB&Carlsrom Beverages. Acesta a mai adaugat ca a ales FC Rapid si nu alta echipa pentru ca are incredere in performantele acesteia, precum si in spiritul ei de echipa, ajungand la concluzia ca imaginile celor doua marci se potrivesc.

Gheorghe Copos, presedintele fondator al FC Rapid, considera oportuna parteneriatul de imagine, amintind ca cele doua marci se aseamana mai ales prin traditie. “Rapidul si Holsten formeaza un parteneriat solid, iar rapidistii vor fi niste adevarati cavaleri ca sa ia cei peste 1 milion de euro”, a precizat acesta.

Asocierea intre Holsten si FC Rapid se datoreaza atat obiceiurilor de consum ale iubitorilor de bere si fotbal, cat si faptului ca holdingul german urmareste sa-si potenteze vanzarile prin asocierea cu o echipa importanta a fotbalului romanesc. “Prin sustinerea FC Rapid de catre Holsten, dorim sa readucem in lumina valori care se regasesc in istoria ambelor brand-uri: fair play, spirit de echipa, traditie in calitate, onestitate si pasiune. Impreuna vom continua legenda”, este de parere Shachar Shaine.

Gheorghe Copos a anuntat ca odata cu semnarea contractului de parteneriat va lua in considerare posibilitatea de a coopta in consiliul de administratie al FC Rapid un reprezentant al Holsten, dar si ca va mari primele jucatorilor pentru a-i incuraja sa faca performante in cadrul confruntarilor din Supercupa Romaniei.

In Romania, marca Holsten a dobandit o notorietate de 80,1%, volumul de vanzari crescand cu pana la 70% de la lansarea sa in 2005. In prezent, marca de bere germana detine o cota de piata de 10% pe segmentul de mainstream plus.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Media & Pub »


Setari Cookie-uri