Aproximativ 40 de firme din domeniul financiar s-au adunat la Sala Palatului din Capitala, unde timp de trei zile (pina pe 21 mai) se vor intrece in oferte. FinFair - Tirgul de Bani a reunit banci, societati de asigurari si de leasing, institutii bursiere, firme de constructii si de consultanta, precum si fonduri de investitii.

Cea de-a treia editie a tirgului, organizat de FinMedia, puncteaza serios la capitolul noutate. La tirg, Banca Transilvania a lansat oficial un produs pe care il catalogheaza drept inovator si unic. Este singurul imprumut, destinat firmelor, lipsit de garantii, ne-a spus David Lihu, unul dintre consilierii bancii. Creditul se adreseaza IMM-urilor care au nevoie de bani pentru activitati curente.

Marea problema a acestora este blocajul financiar. Multe dintre ele nu-si pot plati la timp furnizorii si facturile de utilitati, iar creditul ia in calcul tocmai aceste situatii, a explicat Lihu. Valoarea maxima a imprumutului este de 200 milioane lei, iar termenul de rambursare este de sase luni (la prima acordare) si 12 luni (incepind cu a doua acordare).

Potrivit lui Lihu, dobinda anuala este de 24%, la care se adauga un comision de administrare de 2,5% din suma imprumutata.

Afaceri de inchiriat. O prezenta inedita la tirg s-a dovedit a fi o companie de consultanta care vinde idei de afaceri. CHR Consulting este specializata in domeniul francizei, iar serviciile oferite ii vizeaza pe cei care doresc sa porneasca o afacere printr-o retea de franciza. In Romania, franciza s-a dezvoltat incepind cu anul 2002. Este o alternativa, este sigura si accesibila. Se francizeaza marci care au avut succes si nu este nevoie de experienta anterioara in domeniu. Comertul este domeniul cel mai cautat, dar in ultima perioada a inceput sa cistige teren si sectorul serviciilor, unde costurile sint mai mici, a declarat pentru Evenimentul zilei consultantul CHR, Adriana Gioada. Ea a explicat ca, in cazul serviciilor, taxa de intrare in retea este cuprinsa intre 0 si 20.000 euro, in functie de notorietatea marcii.

Redeventa este intre 0 si 15% din cifra de afaceri, la care se adauga plata unei taxe de publicitate cuprinsa intre 1 si 3%. Francizele din domeniul comertului presupun o taxa de intrare de pina la 50.000 euro, o redeventa cuprinsa intre 3 si 6% din marja de pret a produselor furnizate de francizor si o taxa de publicitate de pina la 3%, a adaugat acesta.

Imprumut de vara

BRD-Groupe Societe Generale promoveaza la tirg un produs nou, lansat in urma cu doua saptamini: creditul de vara. Potrivit oficialilor bancii, rata si dobinda se platesc incepind cu a patra luna de la data contractarii imprumutului.

Creditul in lei are o dobinda fixa de 16% si se acorda pentru cel mult 51 de luni. Imprumutul in euro are o dobinda variabila de 11,5%.

Credit in lei pentru nevoi personale

Creditul in lei pentru nevoi personale oferit de ABN Amro este una dintre cele mai bune oferte de pe piata. Dobinda este de 13,5% pe an, iar DAE (dobinda anuala efectiva) ajunge la 17,3%.

Echivalentul in lei a 10.000-20.000 euro se ofera fara giranti si garantii, ne-a spus Georgiana Trandafir, reprezentantul bancii. La creditul in valuta, dobinda este de 11%, iar DAE reprezinta 14,5%. Potrivit lui Trandafir, banca intentioneaza sa reduca substantial dobinzile la creditele auto si ipotecare in lei.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Media & Pub »


Setari Cookie-uri