Romania ocupa locul 94, cu 44 de puncte, in clasamentul libertatii presei, publicat de Freedom House pentru 2008, pe aceeasi pozitie cu Panama si Peru, in urma unor state ca Vanuatu, Trinidad &Tobago si Micronezia, dar inaintea Rusiei, care ocupa pozitia 170.
In raportul dat publicitatii, Freedom House considera ca presa din Romania este "partial libera" si o situeaza pe locul 94 in clasamentul libertatii presei, cu 44 de puncte. Situatia s-a inrautatit fata de anul trecut cand, in clasamentul intocmit de Freedom House pentru anul 2007, Romania ocupa locul 90, cu 42 de puncte.

Inclasamentul libertatii presei in 2008, publicat de Freedom House, pe locurile 1 - 2 in topul tarilor care respecta libertatea presei se afla Finlanda si Islanda (cate 9 puncte), pe locurile 3 - 4 se situeaza Danemarca si Norvegia (cate 10 puncte), pe locurile 5 - 6 s-au clasat Belgia si Suedia (cate 11 puncte), pe 7 Luxembourg (12 puncte), iar pe pozitiile 8 - 11 sunt situate Andorra, Olanda, Noua Zeelanda si Elvetia (cate 13 puncte).

Pe ultimele trei pozitii se afla Turkmenistan (locul 193, cu 96 de puncte), Burma (194, cu 97 de puncte) si, respectiv, Coreea de Nord (195, cu 98 de puncte). Potrivit raportului, presa din aceste tari "nu este libera".

Dintre cele 195 de tari auditate, in 72 (37%) presa este libera, in 59 (30%) media este partial libera, iar 64 de tari (33%) nu au o presa libera.

Raportul Freedom House a fost redactat pe baza unor criterii precum legislatia referitoare la libertatea presei si libertatea de exprimare, existenta unor pedepse pentru calomnierea autoritatilor statului, independenta sistemului judiciar, mediul politic si cel economic. in clasmentul intocmit de Freedom House, 0 puncte inseamna "cel mai bine", iar 100 de puncte inseamna "cel mai rau".

In clasamentul intocmit de Freedom House pentru anul 2007, Romania ocupa locul 90, cu 42 de puncte, alaturi de Brazilia, Timorul de Est, El Salvador, Lesotho, Nicaragua si Peru.

Freedom House a fost fondata in 1941 de catre Eleanor Roosevelt, Wendell Willkie si alti cativa americani preocupati de apararea democratiei si a libertatii in lume. Freedom House este o organizatie non-profit, independenta si non-guvernamentala care sprijina raspandirea libertatii pretutindeni in lume.

Freedom House evalueaza situatia drepturilor omului, sponsorizeaza campanii de educatie publica, faciliteaza stagii de pregatire si programe de asistenta pentru promovarea democratiei si reformelor economiei de piata, si sprijina statul de drept, mass media libera si guvernarea locala eficienta.

Freedom House este cunoscuta in lumea intreaga prin ­publicatiile sale anuale in care sunt evaluate libertatea si demo­cratia in toate tarile din lume: Freedom in the World, Nations in Transit, Freedom of the Press.

Printre programele Freedom House se numara un portofoliu larg de programe de schimb de experiensa profesionala si programe de pregatire in Statele Unite si in afara acestora; centre pentru promo­varea democratiei in Cuba si a libertatii religioase pretutindeni in lume; proiecte speciale de sprijin pentru organizatii non-guvernamentale in Europa Centrala si de Est si tarile fostei Uniuni Sovietice; sponsorizarea de conferinte si seminarii, precum si publicarea unui numar insemnat de studii, analize si alte rapoarte pe diferite politici si strategii.
Freedom House are sedii in Washington D.C. si New York precum si birouri in Bucuresti, Budapesta, Kiev, Varsovia si Belgrad.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Media & Pub »


Setari Cookie-uri