Grupul media german Axel Springer a anuntat ca va cumpara aproximativ 10% din trustul de presa turc Dogan Yayin, prezent si in Romania prin postul de televiziune Kanal D, tranzactie evaluata la 47 mil. euro, informeaza Reuters.
Potrivit reprezentantilor Axel Springer, scopul tranzactiei a fost imbunatatirea accesului pe piata presei scrise din Turcia si dezvoltarea trustului inafara Germaniei.

Grupul media german a declarat ca va cumpara intre 9,1% si 9,7% din actiunile Dogan Yayin, care este actionar majoritar in cadrul unor publicatii precum Huerriyet si Milliyet.

O audienta tanara conjugata cu o crestere economica anuala de aproximativ 5% reprezinta cateva din motivele pentru care investitori importanti, precum Springer, News Corp si Deutsche Bank, si-au exprimat interesul fata de piata media din Turcia.

In acelasi timp, Springer va vinde trustului Dogan Yayin 5,1% din totalul de 25% detinut la Dogan TV. Astfel, trustul german va ajunge sa detina 18,6% din actiunile Dogan TV.

Axel Springer AG, unul dintre cele mai mari trusturi de presa din Europa, detine, printre altele, cotidianul Bild, cel mai citit ziar din Germania. In Europa, Axel Springer AG detine 150 de ziare si reviste, in 30 de tari.

Dogan Yayin este unul dintre cele mai mari trusturi de presa din Turcia, avand actiuni la ziarele Hurriyet, Milliyet si Posta, la trustul Dogan-Burda, o mare parte a acţiunilor Dogan TV si majoritatea actiunilor companiei de publicitate Trader Media East. Dogan Yayin este detinut in mare parte de grupul turc Dogan Holding (72,76%).

La mijlocul lunii noiembrie, Dogan Holding a anuntat ca va vinde un procent minor din actiunile detinute in divizia media Dogan Yayin catre un partener strategic.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Media & Pub »


Setari Cookie-uri