Editorii si reporterii „de externe“ din presa lumii lucreaza, prin traditie, sub presiunea evenimentelor majore de pe mapamond si a celor care pot afecta in mod direct viata comunitatii locale. Ei acorda prioritate absoluta unor astfel de evenimente, in fata altora care nu au legatura directa cu traiul cotidian al publicului-tinta. Acest mod de abordare a evenimentelor internationale era acceptabil in urma cu 40-50 de ani, insa nu in comunitatea globala in care traiesc in momentul de fata jurnalistii si audienta lor, arata o analiza publicata recent de Institutul Poynter, sub semnatura reputatului profesor de jurnalism Bruce C. Swaffield.

Acesta sustine ca, in vremurile noi, evenimente care se petrec in cealalta emisfera a globului pot raspunde la fel de bine interesului public precum o reuniune a administratiei locale, deoarece noile tehnologii apropie oamenii mai mult ca niciodata si ii fac sa impartaseasca aceleasi interese, fie ca provin din Nepal sau Patagonia.

Proximitatea si interesul nu mai sunt suficiente
Potrivit studiului Poynter, „caracteristicile traditionale ale felului in care este stabilita stirea - relevanta subiectului, proximitatea temporala si geografica, posibilul impact si interesul uman - nu mai sunt suficiente in era postmoderna in care traim“. Aceste caracteristici nu tin cont de un nou fenomen al epocii informatiei - nevoia omului de rand de a invata si de a afla mai multe despre lume si despre modul in care anumite evenimente afecteaza dezvoltarea societatii si culturii din care face parte. In cazul in care nu raspunde acestei nevoi, mass-media risca sa-si piarda influenta si credibilitatea in fata unei audiente cu pretentii tot mai mari.

Studiul il citeaza pe expertul norvegian in probleme media Johan Galtung, potrivit caruia presa contemporana continua sa se raporteze la standardele mass-media din timpul razboiului rece, cand relevanta unui subiect „de externe“ era stabilita in functie de dimensiunile geografice si de puterea tarilor lumii. Acum, intr-o vreme in care Rusia isi pierde treptat statutul de tara-centru, atentia se indreapta aproape exclusiv asupra SUA, a tarilor vest-europene si a puterilor asiatice. Restul sunt considerate „tari de periferie“.

Sindicalizarea - o solutie partiala

Asupra acestora din urma, atentia externistilor se indreapta doar atunci cand ele intra in aria de interes a unei tari mari - cum este, de exemplu, cazul Filipinelor, dupa alierea acestora cu Statele Unite in razboiul impotriva terorismului. Dar in momentul in care aceste tari scapa de sub periscopul puterilor economice sau politice mondiale, ele dispar si din atentia mass-mediei.

O solutie partiala adoptata de majoritatea publicatiilor occidentale pentru rezolvarea acestor probleme este includerea, in versiunile lor online, a fluxurilor de stiri internationale puse la dispozitie de agentii precum Associated Press sau Reuters ori prin sindicalizarea stirilor la nivel regional sau international. Prin aceste instrumente, reportaje realizate, de pilda, de un jurnalist american intr-o tara est-europeana, in Arabia Saudita sau in America Latina pot aparea in toata presa regionala din Statele Unite.
Aici intervine insa o alta problema, afirma studiul care il citeaza pe unul dintre cei mai controversati teoreticieni si oponenti ai globalizarii, Noam Chomsky. Potrivit acestuia, marile trusturi de presa occidentale stabilesc, practic, agenda stirilor internationale si nationale deopotriva.

Sperante in Internet

„Exista un alt sector al mass-mediei - sustine Chomsky -, anume presa de elita, uneori denumita media de agenda-setting, deoarece ei sunt cei cu resurse puternice... De tipul «New York Times» sau CBS“. Prin asumarea ierarhiei si informatiilor livrate de asemenea institutii de presa catre canalele de informare mai mici sau cu resurse limitate, primul care are de suferit este cititorul sau telespectatorul caruia ii sunt oferite, de multe ori, aceleasi informatii din toate sursele avute la dispozitie.

Analiza Institutului Poynter evita sa ofere o reteta pentru ameliorarea acestor probleme, admitand ca spatiul de emisie sau de tipar este in continuare prea mic pentru majoritatea canalelor de informare, asa incat nu pot cuprinde toate stirile de interes pentru publicul-tinta. Exista insa o speranta - Internetul, „principalul instrument aflat in serviciul de informare a comunitatii globale“, ce poate fi folosit atat de consumatorii, cat si de furnizorii traditionali sau alternativi de informatie.

Maritisul ca problema de presa

Pentru reprezentantii mass-mediei occidentale, in special ai marilor grupuri de presa din SUA, problemele legate de jurnalismul extern sunt parca nelimitate si ating cote nebanuite legate de etica si comportamentul asa-numitului „reporter diplomatic“. Este vorba despre personalitati ale marilor ziare si trusturi de televiziune, nelipsite din calatoriile liderilor occidentali de-a lungul si de-a latul lumii si care, astfel, duc o viata cu repercusiuni nebanuite asupra profesiei. Un exemplu este Andrea Mitchell, sefa corespondentilor diplomatici ai postului NBC, revenita in atentia publicului larg prin recentul incident din Sudan, unde autoritatile de la Khartoum i-au bruscat pe membrii delegatiei americane conduse de secretarul de stat Condoleezza Rice, apeland chiar la forta muschilor pentru a o alunga pe Mitchell din sala de conferinte. Protestele autoritatilor americane au fost extrem de vehemente - poate si din cauza ca Mitchell este sotia presedintelui Rezervei Federale a SUA, Alan Greenspan. De asemenea, e la fel de cunoscut cazul lui Christiane Amanpour - sotia fostului purtator de cuvant al Departamentului de Stat James Rubin -, asa cum este si cel al unei alte angajate CNN, Rym Brahimi, care a renuntat anul trecut la munca de jurnalist in favoarea casatoriei cu Printul Ali al Iordaniei. Dar o „externista“ de seama a CNN, Eileen O’Connor, a devenit recent presedinte al Centrului International american pentru Jurnalisti, a carui menire este sa amelioreze conditiile de munca si sa intareasca profesionalismul ziaristilor din tari notorii pentru lipsa unei prese independente.