Adrian Sarbu a vandut integral divizia de entertainment a MediaPro, care include studiourile de la Buftea, catre grupul Central European Media Enterprises (CME), proprietarul Pro TV S.A. De asemenea, Sarbu a fost numit CEO al grupului, potrivit unui comunicat publicat pe site-ul CME.
In urma acordului, Adrian Sarbu va primi 10 milioane de dolari cash, 2,2 milioane de actiuni CME si posibilitatea de a cumpara inca 850.000 de actiuni, la valoarea de 21,75 dolari/actiune. CME va prelua si datoriile MediaPro Entertainment, in valoare de 35,6 milioane dolari si ii va returna lui Sarbu procentul de 8,7% pe care il detinea in MediaPro Management (care include compania de publishing Publimedia, tipografiile Coprint, agentia de stiri Mediafax, divizia de Internet MediaPro Interactiv, compania de publicitate Indoor Media, compania de telecom Mediasat).

CME a mai anuntat ca Adrian Sarbu, in prezent presedinte si Chief Operational Officer al companiei, a fost numit in functia de Chief Executive Officer.

MediaPro Entertainment include, printre altele, Media Pro Pictures, Media Pro Studios, Media Pro Distribution, Pro Video, Media Pro Music & Entertainment, Cinema Pro si Hollywood Multiplex.

CME intentioneaza sa integreze divizia nou achizitionata in propria unitate de entertainment si fictiune pentru a-si extinde operatiunile de productie si distributie pe toate pietele pe care opereaza. Grupul se asteapta ca aceasta consolidare sa creeze sinergii importante pe termen mediu, in ceea ce priveste costurile, calitatea si prezenta productiilor locale pentru statiile CME.

“In ultimii 20 de ani Adrian a adus MediaPro Entertainment la nivelul unui business de productie si distributie in stil hollywoodian, unic in Europa Centrala si de Est. Aceasta achizitie ofera canalelor noastre de televiziune o sursa importanta de continut si ne permite sa ne diversificam centrele de venit. Adrian este cel mai talentat executiv cu care am lucrat si sunt mandru sa il numesc Chief Executive Officer al Companiei”, a spus Ronald Lauder, fondator al CME.

La randul sau, Adrian Sarbu a spus ca principalul avantaj al CME este continutul, iar integrarea tuturor activelor va duce la optimizarea costurilor, imbunatatirea calitatii produselor si va multiplica talentul resurselor locale, generand o noua sursa de venituri pentru CME. “Cu investitia Time Warner si integrarea MediaPro Entertainment am realizat un progres important in strategia CME de a deveni o companie de media bine integrata si profitabila”.

Tranzactia a fost asistata de Merrill Lynch si JP Morgan.

In 2008, MediaPro Entertainment a inregistrat venituri de aproximativ 95 milioane dolari, raportand un EBITDA de 13 milioane dolari. Aproximativ 40% din venituri au fost generate de vanzarea de productii locale si internationale catre statiile CME.

CME opereaza mai multe statii de televiziune in Europa Centrala si de Est, cu o audienta cumulata de 97 milioane de persoane.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Media & Pub »


Setari Cookie-uri