Microsoft a incheiat un acord de vanzare a publicitatii online cu Advance Publications Inc., editorul revistelor Vogue, Vanity Fair si The New Yorker, dar si al peste 30 de ziare de pe intreg teritoriul Statelor Unite. Microsoft se intinde astfel spre bugetele locale de publicitate, in timp ce jucatorul din presa scrisa primeste sprijinul unui gigant din online, relateaza seekingalpha.com.
Microsoft si-a ales drept partener una dintre cele mai mari companii de presa scrisa din lume. Advance Publications detine trustul de reviste de lux Conde Nast (care editeaza peste 20 de titluri, inclusiv Vogue, Wired si GQ), afaceri cu cablu, dar si circa 30 de ziare locale, in Statele Unite. Revista Forbes o claseaza pe locul 41 in topul companiilor private din Statele Unite, cu o cifra de afaceri de peste 7,5 miliarde dolari.

In urma parteneriatului, spatiul publicitar al Advance Internet – divizia de online a Advance Publications – se va vinde la pachet cu site-urile Microsoft, organizate in reteaua Microsoft Media Network. Astfel, Advance isi extinde puternic oferta cu care se prezinta in fata advertiserilor locali, elementul central al acordului fiind, pentru trustul de presa, stimularea vanzarilor prin oferirea de solutii de marketing aditionale.

De asemenea, Advance International va folosi tehnologia Microsoft in materie de publicitate online, inclusiv targetarea in functie de comportament. Pe de alta parte, anunturile de paid search si publicitate contextuala ale Microsoft le vor inlocui pe cele ale Google pe site-urile Advance.

Punctele de mai sus se regasesc si in Yahoo Newspaper Consortium, un proiect pornit de Yahoo in 2006, prin integrarea in site-urile ziarelor partenere a motorului de cautare Yahoo HotJobs. Parteneriatul include acum peste 800 de ziare si s-a extins spre paid search si continut. Insa spre deosebire de acesta, in acordul cu Microsoft, Advance Internet isi pastreaza propria platforma de ad serving.

Microsoft face astfel primul pas important catre advertiserii locali, la care Advance are acces din plin . Pe de alta parte, atentia publicului local nu este retinuta pe site-uri mai mult de 12 minute pe luna, in medie. Astfel ca publisherii sunt nevoiti sa vanda mai mult decat simple bannere – in acest caz, alte de produse in afara de display ads si site-uri dintr-o alta retea, la pachet.

Asocierea cu un gigant online poate deveni si una dintre putinele sanse de supravietuire ale unei afaceri de presa. Potrivit Borrell Associates, jumatate din piata de publicitate online locala din Statele Unite, in valoare de 14 miliarde de dolari, merge direct la greii din IT – Google, Yahoo, Microsoft, AOL. Editorii de ziare iau doar un sfert din aceasta piata, dominata de paid search si marketing direct.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Media & Pub »


Setari Cookie-uri