Compania americana de Internet Yahoo planuieste o importanta campanie de marketing cu care spera sa revigoreze brandul sau, dupa ce in ultimii ani si-a pierdut din valoare, au anuntat persoane apropiate situatiei, citate de Wall Street Journal.

Noua campanie a Yahoo se va numi "It's You", iar reclamele au fost create de Ogilvy & Mather, divizie a grupului de servicii de comunicare WPP PLC, au declarat persoanele apropiate situatiei.

Campania globala a companiei se axeaza pe personalizare si pe felul in care Yahoo ajuta consumatorii sa navigheze online serviciile si informatiile. De asemenea, compania ar putea lansa noi instrumente pentru a ajuta utilizatorii sa individualizeze produse Yahoo ca Yahoo.com, care a fost actualizat recent pentru a sustine trimiteri catre alte domenii cum ar fi Facebook.

Zvonurile legate de noua campanie au aparut dupa ce in aceasta vara directorul executiv al Yahoo, Carol Bartz a informat investitorii despre o campanie de marketing, iar compania a invitat jurnalisti in cadrul unei conferinte de presa.

Bartz, care se afla la conducerea Yahoo din luna ianuarie, nu s-a ferit sa recunoasca faptul ca grupul pe care il reprezinta are nevoie de un inceput nou si si-a exprimat in mod repetat frustrarea legata de publicul care nu apreciaza cat trebuie compania Yahoo. Aceasta campanie reprezinta un pas important in incercarea de a schimba aceasta situatie.

"Avem de gand sa facem eforturi pentru a repozitiona brandul Yahoo cat si compania Yahoo", a declarat Carol Bartz.

In timp ce a anuntat ca informatii despre bugetul alocat campaniei nu vor fi facute public, Bartz a anuntat ca profitul din trimestrul al doilea va fi cheltuit in trimestrul al treilea pentru campanii de marketing, care vor creste substantial in al patrulea trimestru".

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Media & Pub »


Setari Cookie-uri