Pro TV SA, cel mai mare jucator pe piata de televiziune locala si compania care in decembrie 2006 a lansat canalul Pro TV HD, primul program de televiziune de inalta definitie care a putut fi vizionat in acest format Europa de Est va incepe in aproximativ cinci ani transmisiunea in format tridimensional (3D), potrivit directorului de operatiuni tehnice al companiei, Claudiu Paraschiv.

Liderul pietei de televiziuna locala a inceput transmisia prin tehnologia de inalta definitie (HD) in decembrie 2006, iar de la 1 octombrie, programul va fi accesibil prin UPC Romania, al doilea operator pe piata de cablu TV din Romania, dar primul care a lansat acest serviciu la nivel national.

“Astazi toate canalele companiei Pro TV sunt pregatite pentru distributie high definition. In perioada 2006 -2009 am investit peste 20 de milioane de euro in echipamente HD si in momentul de fata sunt HD cele peste 100 de camere din toata tara, cele trei studiouri de stiri – Pro TV, Sport.ro, Acasa TV- precum si controlul de emisie capabil sa asigure tranmisia pana la 12 canale HD. Vom continua sa ne dezvoltam pentru ca in maximum doi ani sa oferim continut full HD pe toate canalele noastre” a declarat Claudiu Paraschiv, directorul de operatiuni tehnice al Pro TV SA.

Compania controlata in proportie de 95% de grupul american Central European Media Enterprises si 5% de Adrian Sarbu detine pe piata locala canalele de televiziune Pro TV, Acasa TV, Sport.ro, Pro Cinema, MTV si Pro TV International.

“ Speram ca si ceilalti furnizori de continut din Romania sa ofere cat mai repede continut HD. Deja ne pregatim pentru viitor si ne gandim la urmatorul pas, care este Pro TV 3D” a adaugat Paraschiv, precizand totodata ca in aproximativ doua luni un alt canal al companiei va incepe sa emita in format HD.

Chiar daca tehnologia 3D este abia la inceput, in mai 2008 fiind lansat primul cinematograf tridimensional local la Movieplex din mall-ul Plaza Romania , iar anul viitor grupul britanic SKY va incepe sa emita in Anglia prin primul post de televiziune 3D, Paraschiv afirma ca din 2010 compania Pro TV va incepe primele teste pentru acest tip de tehnologie.

“Vom vedea ce impact va avea, vom face o analiza de piata si ma astept ca intr-un orizont de cinci ani sa putem da drumul si la acest tip de trasmisie. Infrastructura HD este pregatita si pentru 3D. Pentru aceasta va fi o investitia in echipamente precum camere, sau decodoare speciale, dar investitia este mult mai mica decat a fost la HD. Tocmai de aceea toata lumea este foarte incantata de trecerea la HD, pentru ca astfel se poate face foarte repede trecerea la 3D”, a declarat reprezentantul Pro TV SA.

El considera ca piata de potentiali clienti de televiziune 3D este cea a utilizatorilor de HD.

Pro TV SA, a raportat pentru 2008 o cifra de afaceri de 185,9 milioane de euro fata de 157,1 milioane de euro in 2007 si un profit net de 29,8 milioane de euro, fata de 44,2 milioane de euro in urma cu doi ani.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Media & Pub »


Setari Cookie-uri