Dupa ce anul trecut si-a anuntat retragerea de la conducerea Kandia Excelent, companie pe care a coordonat-o timp de opt ani, Sorin Alexandrescu a fost numit director executiv al postului de televiziune Antena 1, parte a trustului de presa Intact.
Potrivit unui mesaj intern al trustului de presa, citat de Reporter Virtual, Sorin Alexandrescu a preluat aceasta functie incepand cu data de 22 octombrie.

“Rolul lui Sorin Alexandrescu ca director executiv al Antena 1 este sa asigure cadrul potrivit de dezvoltare al companiei, atat prin implicare directa in atingerea obiectivelor de business – cresterea market share-ului si, implicit, a veniturilor companiei – cat si prin implementarea unor procese si modele de lucru care sa faciliteze atingerea acestora”, se arata in mesajul intern.

Sorin Alexandrescu (foto) este licentiat in drept, masterand in economie si detine o diploma internationala MBA in management. Are o experienta profesionala de peste 12 ani in pozitii de management si top management in domenii precum FMCG, Corporate Finance, Asset Management, Mergers&Aquisitions, Burse de Valori.

In ultimii opt ani a condus compania Kandia-Excelent in calitate de presedinte al Consiliului de Administratie si director general. Alexandrescu a coordonat vanzarea acestei companii catre Cadbury, o tranzactie in valoare de 100 milioane de euro.

TV Antena 1 si-a majorat in 2008 cifra de afaceri cu 1,77 mil. euro, pana la 66,9 mil. euro (246.237.505 lei). De asemenea, profitul net a crescut pana la 6 mil. euro (22.275.851 lei).

Din portofoliul trustului Intact mai fac parte televiziunile Antena 2, Antena 3, Euforia Lifestyle, GSP-TV, si publicatii precum Gazeta Sporturilor, Jurnalul National, Financiarul.
Retail jobs
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Media & Pub »


Setari Cookie-uri