Iconix Brand Group, companie de brand management si o companie condusa de Jim Griffiths, fost presedinte de divertisment din cadrul Playboy, se afla in negocieri pentru preluarea Playboy Enterprises, publisherul celei mai cunoscute reviste pentru adulti la nivel mondial, in schimbul sumei de 300 milioane dolari, anunta Los Angeles Times.

Ambele companii poarta discutii cu board-ul Playboy de mai bine de un an, a declarat o persoana apropiata situatiei, citata de Los Angeles Times.

Orice decizie despre o achizitie va fi transmisa lui Hugh Hefner, fondatorul Playboy, care detine 70% din actiunile companiei. Un cumparator nu va trebui doar sa il convinga pe Hefner sa renunte la controlul companiei, ci va trebui sa il pastreze implicat pe fondatorul revistei pentru a da importanta sa companiei.

Zvonurile conform carora Playboy ar putea fi achizitionata au aparut in luna februarie, cand fostul director executiv interimar Jerry Kern declara ca ar putea fi deschis catre noi oferte.

In iulie, fostul executiv Freedom Communications, Scott Planders a preluat functia de director executiv. Multi analisti au considerat numirea lui Flanders un semn conform caruia Hugh Hefner vrea sa relanseze compania si nu sa o vanda.

Flanders a declarat ulterior ca vrea sa dezvolte Playboy prin axarea pe vanzari de licente si divertisment bazat pe locatii, cum ar fi cluburile de noapte.

Aceasta este probabil si strategia companiei Iconix, care detine marci renumite in domeniu ca London Fog, Starter si Joe Boxer.

Playboy Enterprises a inregistrat o pierdere neta de 8,7 milioane de dolari in trimestrul al doilea.


Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Media & Pub »




Ascultă primul podcast de FinTech și digital banking din piață.

Citeste si
10 citate mai mult sau mai putin motivationale din viata lui Hefner
Setari Cookie-uri