Recesiunea din publicitate s-ar putea termina anul viitor in Marea Britanie, investitiile urmand sa creasca cu 0,1% fata de 2009, conform datelor Group M, agentia de media a WPP, al doilea grup de comunicare la nivel mondial, scrie cotidianul britanic The Guardian.
Agentia de media a imbunatatit de asemenea estimarile de la mijlocul anului in privinta evolutiei pietei de publicitate britanice in acest an, de la o scadere de 14% la 11,6% adica la 11,3 miliarde lire sterline (12,4 miliarde de euro).

Chiar daca estimeaza o crestere cu 0,1% pentru anul viitor fata de scaderile cu doua cifre din alte tari europene, oficialii Group M afirma ca o majorare mai consistenta, de 5%, va fi abia din 2012

"Atat 2009, cat si 2010 arata mult mai bine decat ne imagineam in urma cu sase luni. Increderea incepe sa creasca, chiar daca mai mult datorita glumelor. Dar acest lucru poate fi indeajuns pentru a revigora investitiile in marketing", a declarat Adam Smith, director in cadrul Group M.

Revizuirea in crestere a estimarilor se bazeaza pe investitiile mai mari pentru perioada sarbatorilor, dar pe de alta partea cresterea dintre octombrie si decembrie este comparativa cu aceeasi perioada din 2008, trimestrul al patrulea al anului trecut fiind momentul inceputului recesiunii in publicitatea din Marea Britanie.

Cu toate acestea, nu au fost observate imbunatatiri in cele mai afectate sectoare ale publicitatii: servicii financiare, industria auto si cea alimentara.

Aceste sectoare au insemnat in primele noua luni in jur de 22% din piata de publicitate britanica, dar volumul investitiilor a fost mai mic cu 42% fata de aceeasi perioada din 2008, potrivit datelor Group M.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Media & Pub »


Setari Cookie-uri