People Media lanseaza proiectul pilot 3D Magazin, o publicatie tridimensionala care promoveaza serviciul de cataloage 3D oferit de companie.
Pentru inceput, revista va aparea intr-un tiraj pilot de 1.000 de exemplare, urmand ca ulterior sa fie distribuita in reteaua nationala de presa, intr-un tiraj de 42.000 de exemplare, cu frecventa de aparitie lunara si un pret de coperta de 10 lei. Investitia in proiect a fost de 18.000 de euro, a declarat, pentru Wall-Street, Victor Maxim, general manager People Media.

Revista va contine fotografii tridimensionale, realizate de fotografii revistei si de colaboratori, insotite de scurte explicatii textuale. Fiecare numar se va centra in jurul unei teme, care va fi declinata pe coperta si in majoritatea paginilor revistei. Revista se va vinde impreuna cu o pereche de ochelari 3D din carton.

3D Magazin va fi sustinuta de redactia People Media, companie care publica si titlurile Business People, Business Life si Business Day. Echipa dedicata 3D Magazin este formata din 6 persoane si este condusa de catreVictor Catalin, manager de proiect. Catalin a fost anterior director de programe la radio Itsy Bitsy.

Revista nu va contine publicitate, ci numai parteneriate cu companii conexe domeniului 3D, cum ar fi casele de productie si cinematografele. La randul sau, va fi promovata intr-o retea de cinematografe, pe televiziunile unui trust media (parteneri ce nu au dezvaluiti deocamdata), pe retelele sociale Twitter, Facebook si YouTube, in reteaua de site-uri si reviste People Media si in retelele de publicitate indoor si outdoor ale companiei.

“Scopul revistei nu este sa produca profit, ci sa devina un instrument de comunicare si marketing pentru serviciul 3D Catalog”, explica Victor Maxim. 3D Catalog este un serviciu prin care People Media creeaza cataloage corporate tridimensionale. Serviciul va fi lansat odata cu 3D Magazin, iar primul client este Hugo Boss Romania, pentru care People Media va produce un catalog tridimensional.

Numarul pilot al 3D Magazin va putea fi cumparat pe site-urile www.3dromania.com si www.3d4all.webs.com, unde vizitatorii vor putea solicita livrarea revistei, in regim ramburs.

People Media activeaza in domeniile advertisingului indoor, advertising outdoor şi publishing prin titlurile Business People, Business Day, Business Life şi 3D Magazin.

Din protofoliul de clienti ai companiei fac parte: Cosmote, Vodafone, Nokia, Porche Romania, Leykom, 3M, Unilever, British American Tobaco, Rompetrol, Romtelecom, Millenium Bank, Alinaz Tiriac, Neocity, Munich Re, Time Warner divizia publishing.

People Media are 16 angajati si 23 de colaboratori iar in 2008 a realizat o cifra de afaceri de 950.000 euro.

Foto: www.3d4all.webs.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Media & Pub »


Setari Cookie-uri