WPP, cel mai mare grup de publicitate din lume, considera ca industria de profil a atins punctul maxim al crizei financiare si se asteapta la o stagnare a veniturilor in 2010, evolutie sustinuta de pietele in curs de dezvoltare si vanzarile online, informeaza New York Times.
WPP, care gestioneaza conturile unor giganti precum Unilever, Vodafone, HSBC si Ford, a afisat pentru 2009 o scadere a veniturilor cu 8,1%, insa a aratat semne de imbunatatire a profitului operational ca urmare a reducerii numarului de angajati.

Grupul de publicitate estimeaza o crestere a veniturilor incepand cu a doua jumatate a anului si considera ca “2010 va fi un an mai stabil” pe fondul unor evenimente precum Jocurile Olimpice de Iarna, FIFA World Cup si alegerile din SUA.

“Am pasit in mod clar de la o perioada in care ne uitam in prapastie la timpuri mai bune si acum la o stabilizare a situatiei, daca nu chiar crestere”, a declarat Martin Sorrell, CEO-ul WPP.

In 2009, compania a redus numarul personalului cu 6,7%, pana la 105.318 angajati, masura coroborata cu o inghetare a procesului de recrutare.

In opinia lui Sorrell, piata de publicitate a dat primele semne de stabilizare la sfarsitul anului 2009 si inceputul lui 2010.

WPP si-a extins activitatea in mediul online si pe pietele in curs de dezvoltare pentru a reduce declinul inregistrat in publicitatea traditionala. Potrivit companiei, veniturile din operatiunile digitale reprezentau in 2009 aproximativ 27% din veniturile totale.

In februarie, Publicis a afisat rezultatele pentru 2009, raportand o scadere a veniturilor de 9,8%. Vanzarile au scazut cu 3,8%, pana la 4,52 mld. euro.

De asemenea, Interpublic a afiat o scadere a veniturilor in T4 din 2009 de 5,3%, pana la 1,8 mld. dolari.

WPP Group este unul dintre cele mai mari grupuri de servicii din lume, axandu-se pe activitati de publicitate, relatii publice si lobby prin intermediul a numeroase subsidiare. Grupul angajeaza aproximativ 100.000 de oameni, detine ca sedii peste 2 000 de birouri in 106 tari si este listat pe London Stock Exchange, fiind o componenta a indicelui FTSE 100. Printre companiile care fac parte din grupul WPP se numara J. Walter Thompson, Ogily & Mather, Grey si Young & Rubicam.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Media & Pub »


Setari Cookie-uri