Google, compania care detine cel mai popular motor de cautare online, este cel mai puternic brand al lumii pentru al patrulea an consecutiv cu o valoare de 114 miliarde dolari, arata un nou studiu al companiei de cercetare Millward Brown Optimor, citat de CNET News.

Raportul anual BrandZ Top 100 analizeaza cele mai puternice branduri in functie de opiniile consumatorilor si datele din piata prin care se atribuie o valoare exacta care ulterior sa fie transformata in dolari.

In acest an primele patru locuri sunt ocupate de companii IT, cu Google pe prima pozitie, urmata de IBM, Apple, si Microsoft. Top zece este completat de Coca Cola, McDonalds, Marlboro, China Mobile, General Electric, Vodafone.

Google, IBM si Apple sunt printre companiile din top 10 care si-au marit valoarea brandului fata de 2009 chiar si in timpul recesiunii. Sectorul IT este unul dintre segmentele de business care a crescut in 2009 datorita cheltuielilor facute de companii si consumatori.

"In trecut, multe companii au renuntat la cheltuielile de marketing in timpul unui declin economic. O noua tendinta s-a conturat dupa recesiune cand companiile au realizat importanta bugetelor pentru sustinerea loialitatii brandului", a declarat directorul executiv al Mullward Brown, Joanna Seddon.

Printre marcile IT din top, Hewlett-Packard ocupa pozitia 12, RIM se situeaza pe pozitia 14, Amazon pe 15, iar Oracle pe 19.

De asemenea, au fost si companii IT a caror valoare de brand a scazut fata de anul trecut, printre acestea numarandu-se Nokia (43), Intel (48) si eBay (76). Marci ale unor importante companii IT ca Verizon (20), AT&T (22), SAP (21) si Sony (94) au crescut in valoare. Samsung, care ocupa pozitia 68, este una dintre companiile cu cea mai mare crestere a valorii brandului, de aproximativ 80%.

Desi in urma cu un an nicio retea sociala nu figura in topul Millward Brown, Facebook are o prezenta importanta, cu o valoare de marcii de 5,5 miliarde dolari. Compania Millward Brown, parte a grupului de publicitate si comunicare WPP, mai anunta ca fenomenul de social media are un trend ascendent printre companiile care vor sa isi promoveze brandul.

Top 10 cele mai valoroase branduri ale lumii

Brand Valoarea (in mld. $)
Google 114,2
IBM 86,3
Apple 83,1
Microsoft 76,3
Coca Cola 67,9
McDonalds 66
Marlboro 57
China Mobile 52,6
General Electric 45
Vodafone 44,5


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Media & Pub »


Setari Cookie-uri