Cinema City, cel mai mare operator de cinematografe din Europa Centrala si de Sud Est, a inagurat primul cinematograf modern din orasul Baia-Mare, un multiplex amplasat in incinta centrului comercial Gold Plaza. Investitia in acest proiect se ridica la aproximativ 4,5 mil. euro.

Reteaua de cinematografe, al carei spatiu publicitar este administrat de New Age Media, acopera astfel opt orase - Bucuresti, Cluj, Timisoara, Iasi, Bacau, Pitesti, Arad si Baia Mare - cu un numar de 88 de ecrane care reprezinta 61% din salile cinematografelor de tip multiplex din tara noastra.

“Audienta cinematografelor din Romania a cunoscut o crestere impresionanta incepand din 2007, pe masura ce s-a dezvoltat si infrastructura, fapt ce dovedeste apetenta publicului roman pentru mersul la film”, a declarat Raluca Demetriade, director de vanzari New Age Media Romania.

Cinematograful din Baia Mare este cel de-al treilea multiplex pe care Cinema City il deschide in 2010, dupa cele din Sun Plaza Bucuresti si Atrium Mall Arad. Anul trecut audienta s-a ridicat la peste 1,5 milioane de spectatori, aproape 30% din intreaga audienta inregistrata in cinematografele romanesti, potrivit Centrului National al Cinematografiei.

Parte din grupul Cinema City International, New Age Media a fost infiintata in 2007, ca regie de media a retelei pe plan local. New Age Media mai are birouri in Polonia, Ungaria si Cehia.

Vedeti aici cum arata primul mall din Maramures


Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Media & Pub »



Citeste si
FOTO Cum arata cea mai noua clinica Medicover din cladirea The Bridge