Grupul Rompetrol, unul dintre principalii investitori in publicitate din domeniul energiei, va investi anul viitor circa 10% din bugetul de marketing in mediul online, a declarat Mihai Dinculescu, brand building manager al Grupului Rompetrol.
Anul acesta, intre 5 si 7 procente din bugetul de marketing al grupului au fost alocate mediului online, a spus Mihai Dinculescu, intr-un interviu acordat wall-street.ro. Cea mai importanta componenta a bugetului, de circa 70% a fost investita in promotii.

“De aproape trei ani, la Rompetrol s-a infiintat o directie de one-to-one la departamentul de marketing, prin care incercam sa includem canalul online in cat mai multe campanii pe care le dezvoltam. Pot sa spun ca in ultimul an, un an jumatate, toate campaniile pe care le dezvoltam au si o componenta de online. Indiferent ca vorbim de o promotie in statii, de o campanie corporate, o campanie de CSR, toate au si o componenta de online”, a precizat Dinculescu.

Procentul din buget alocat online-ului va creste anul viitor pana la 10% pe de o parte pentru ca Rompetrol isi propune sa lanseze campanii exclusiv online, iar pe de alta parte, deoarece la inceputul anului va fi construit un nou site corporate. Compania a invitat la pitch-ul pentru constructia site-ului trei agentii de interactive: Green Pixel, Infinit Solutions si Kondiment. Castigatorul va fi anuntat in luna ianuarie.

Recent, Rompetrol a castigat trei premii la festivalul comunicarii online Internetics, pentru brandul de carburant Efix, care a fost promovat printr-o campanie exclusiv online. Elementul central al campaniei, semnata de agentia Odyssey, a fost un spot viral de circa trei minute, in care angajatii unui service auto cantau la injectoare pentru a-i demonstra clientului ca sunt curate daca a folosit Efix. “Concert la injectoare” a castigat premiul pentru Cel mai bun viral la Internetics, iar site-ul Efix a atras inca doua premii.

In ceea ce priveste componenta de media, investitia a fost minima, explica Dinculescu: au cumparat spatiu pe cateva bloguri, afisari pe Google, au fost folosite reteaua de statusuri pe messenger Status Pimp si baze de date cu participantii la promotiile Rompetrol. Viralul a avut peste 400.000 de vizualizari intr-o luna si jumatate, iar campania a costat de zece ori mai putin decat una clasica, cu componente de ATL, sustine managerul.

Compania va continua sa investeasca in online pentru a-si atinge publicul tanar. “In ultimele studii am observat ca aproape 75% din soferii din Romania declara ca au acces la Internet, sub o forma sau alta, ori acasa, ori la serviciu. Si daca vorbim de consumatorul urban acest procent creste la 90%”, spune Dinculescu. Intreaga strategie de marketing vizeaza consumatorul urban, activ, care faca patru-cinci plinuri de combustibil pe luna si care iese din oras cu masina in fiecare luna.

Per total, bugetul Rompetrol va ramane in 2011 la nivelul de anul acesta. “Pana nu vedem o reluare consistenta a cererii nu o sa crestem bugetele”, conchide managerul.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Media & Pub »


Setari Cookie-uri