Cel mai mare grup media din Turcia, Dogan Yayin Holding, care in Romania detine postul de televiziune Kanal D, e in discutii pentru vanzarea celui mai important ziar din portofoliu, Hurriyet, potrivit unor surse citate de WSJ.com.
Vanzarea poate fi interpretata ca un act de capitulare in fata amenzilor si datoriilor in valoare de mai multe miliarde de dolari, scrie cotidianul american.

Grupul Dogan urmareste sa vanda active in valoare de 4,8 miliarde de lire turcesti (2,4 miliarde euro), pentru a-si acoperi taxele si amenzile catre statul turc. Dogan sustine ca acuzatiile si amenzile sunt alimentate politic, din cauza atitudinii critice pe care grupul media a avut-o fata de guvern.

Vanzarea Hurriyet, unul dintre cele mai vechi, influente si profitabile ziare din Turcia, este asistata de Goldman Sachs, consultant al grupului Dogan. Goldman Sachs ar insista ca vanzarea Hurriyet sa fie realizata separat de cea a altor active pentru care grupul poarta negocieri in prezent, sustin surse apropiate situatiei, citate de WSJ.

In luna octombrie, grupul Dogan si-a vandut participatia majoritara pe care o detinea in lantul de benzinarii Petrol Ofisi catre compania austriaca OMV pentru suma de 1 miliard de euro. In aceeasi luna s-a aflat ca grupul poarta discutii pentru vanzarea unor pachete din alte televiziuni si ziare, cu exceptia Hurriyet.

Insa vanzarea Hurriyet, noteaza WSJ, ar fi privita de catre turci ca o capitulare a grupului Dogan si o retragere de pe scena politica.

Si in Romania, unde detine 77% din postul de televiziune Kanal D, grupul Dogan cauta cumparatori. In luna august a anului trecut, compania a anuntat printr-un comunicat de presa ca poarta discutii pentru gasirea unui nou partener. In prezent, 33% din participatiile Kanal D apartin Ringier Romania. Grupul Dogan e asistat, in vanzarea Kanal D, de Raiffeisen Investment.

In 2009, postul de televiziune Kanal D a avut o cifra de afaceri de 11,5 milioane euro si pierderi de 12,4 milioane euro.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Media & Pub »


Setari Cookie-uri