Stelian Tanase a refuzat functia de director general al Realitatea TV spunand ca a constatat ca nu i se potriveste un astfel de post si ca are puncte de vedere diferite de cele ale managementului televiziunii, scrie 9AM.ro.
Stelian Tanase spune ca nu isi doreste sa conduca Realitatea TV la aproape patru luni de cand conducerea Realitatea Media a anuntat ca acesta va fi directorul general al televiziunii.

"Au fost niste discutii, dar avem puncte de vedere diferite. Eu mi-am prezentat proiectul, toata lumea a fost de acord, la aplicare a fost mai greu. Cand a aparut aceasta propunere (de a ocupa postul de director general, nr.) nu era in planul meu sa conduc Realitatea TV, am refuzat multe functii de conducere. M-am gandit si consider ca nu mi s-ar potrivi. Am refuzat numirea, nu am semnat un contract", a declarat Stelian Tanase.

El a spus ca s-a implicat timp de doua luni in conducerea postului Realitatea TV, alaturi de Sebastian Ghita si Sorin Enache, chiar daca nu a semnat niciodata un contract de director general al televiziunii.

"Discutiile cu ei au fost foarte prietenoase, nu am o suparare cu cei care conduc Realitatea TV. Nu ne-am certat, suntem in continuare prieteni", a precizat Stelian Tanase.

Intrebat daca i-a informat de decizia sa pe Sorin Ovidiu Vantu, cel care patroneaza trustul Realitatea, si pe Sebastian Ghita, managerul Realitatea Media, Stelian Tanase a afirmat: "La inceputul lunii decembrie i-am informat personal pe amandoi".

Totodata, Stelian Tanase a spus ca pe 31 decembrie 2010 i-a expirat contractul de realizator TV la Realitatea TV. "Sunt inca la Realitatea TV pana lucrurile sunt definitive. Ieri (luni, nr.) am avut o discutie telefonica cu domnul Sebastian Ghita, urmand sa vad daca au o oferta pentru mine. Daca o sa aiba o oferta, o sa discut cu ei", a explicat Tanase.

Intrebat daca a primit oferte de la alte televiziuni, Stelian Tanase a confirmat, insa a precizat ca a refuzat negocierile, pentru ca inca nu s-au definitivat discutiile cu Realitatea TV.

"Ieri (luni, nr.) mi s-a propus sa merg la o discutie sa vedem daca am putea colabora, dar am refuzat, cat sunt inca la Realitatea TV", a mai spus Stelian Tanase.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Media & Pub »


Setari Cookie-uri