Cursul anuntat de Banca Nationala a Romaniei (BNR) a crescut miercuri cu aproape 1 ban si s-a apropiat de 4,43 lei/euro, pe volume ridicate ale tranzactiilor derulate in piata interbancara, ca urmare a preocuparii investitorilor privind evolutia crizei din Ucraina.

Referinta pentru euro a crescut cu 0,75 bani, la 4,4287 lei, maximul a peste trei saptamani. O rata mai ridicata a fost consemnata cel mai recent pe 19 august, la 4,4333 lei/euro. Pentru dolar, BNR a anuntat un curs in scadere cu 1,07 bani, la 3,420 lei. Cotatia pentru moneda americana a revenit usor dupa ce a crescut marti cu 2,51 bani (0,74%), la 3,4307 lei/dolar, cel mai ridicat curs incepand din 10 iulie anul trecut, cand referinta anuntata de BNR s-a situat la 3,4628 lei, noteaza Mediafax.

Francul elvetian a fost anuntat de BNR la 3,6669 lei, cu o variatie nesemnificativa fata de ziua anterioara. Cursurile de schimb leu/dolar si leu/franc elvetian sunt calculate de BNR in functie de paritatea leu/euro si cotatiile de schimb euro/dolar si euro/franc elvetian.

Cu putin inainte de ora 13:00, cand BNR anunta cursul de referinta, euro era cotat in piata interbancara la 4,4280 - 4,4295 lei, fata de 4,4236 lei spre sfarsitul zilei de marti. Cursul a deschis la 4,4250 - 4,4270 lei/euro, dar leul a pierdut teren usor in fata euro pe parcursul sedintei, in contextul cresterii volumelor de tranzactionare pana la mijlocul zilei.

Volumele schimburilor din piata interbancara au depasit usor in prima parte a zilei nivelul mediu inregistrat intr-o sedinta obisnuita intreaga, in contextul preocuparii investitorilor privind criza din Ucraina, afirma dealerii. Activitatea mai intensa din piata nu a pus presiune semnificativa pe leu, care a continuat sa piarda teren usor fata de moneda europeana, in linie cu evolutia din primele doua zile ale saptamanii.

In regiune, forintul s-a apreciat cu 0,2%, iar zlotul a stagnat, dupa ce ambele monede s-au depreciat marti cu aproximativ 0,5% in raport cu euro, mai puternic decat leul. Investitorii sunt ingrijorati ca acordul pentru incetarea focului in estul Ucrainei este unul fragil.

Reprezentantii celor 28 de guverne nationale ale Uniunii Europene se intrunesc in cursul zilei de miercuri la Bruxelles pentru a discuta despre posibilitatea impunerii unor sanctiuni economice mai aspre Rusiei, pentru implicarea in conflictul din Ucraina. UE a decis la inceputul saptamanii sa amane luarea de noi masuri impotriva Moscovei, pentru a se lamuri asupra eficientei acordului de incetare a focului din estul Ucrainei.

Ratele medii ale dobanzilor practicate de bancile comerciale pentru depozitele atrase (ROBID) si plasate (ROBOR) in lei pe termen de o zi au crescut miercuri la 3,14% - 3,64%, de la 2,92% - 3,42% pe an marti. Ratele medii ale dobanzilor pentru plasamentele pe termen de o saptamana au urcat la 3,06% - 3,56% pe an, de la 2,81% - 3,31% pe an in ziua precedenta.

Dobanzile pe termene mai lungi continua sa se mentina sub ratele pe maturitati imediate. Dobanda ROBOR pentru plasamente cu scadenta la 3 luni, in functie de care sunt calculate dobanzile pentru cele mai multe credite in lei acordate de banci pe termen scurt si mediu, a crescut la 2,28% - 2,78% pe an, de la 2,08% - 2,51% pe an marti.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Money »



Setari Cookie-uri