Bancile au inceput sa mareasca dobanzile la depozite dupa ce BNR a dat semnalul cresterii la inceputul acestui an. Plecand de la un nivel scazut, unele dintre cele mai mari banci din Romania au ajuns sa dubleze sau chiar sa tripleze aceste rate, insa exista si situatii de banci cu nume in piata care practica aceleasi dobanzi din decembrie 2017.


Toate dobanzile mentionate in articol reprezinta nivelul standard al dobanzilor practicat de fiecare banca si exclude orice oferta promotionala (incasarea salariului in contul bancii, constituirea online a depozitului, dobanzi preferentiale studenti/pensionari, etc.).

Cea mai mare dobanda practicata in prezent de o banca romaneasca din top 10 pentru un depozit in lei la termen, pe 12 luni, ajunge la 2,5%, aceasta fiind oferita de Banca Transilvania. In decembrie anul trecut banca practica o dobanda de 1,25% pentru acelasi depozit, nivelul dublandu-se intre timp.

Alte trei banci majore au ajuns sa depaseasca nivelul de 2%, acestea fiind Alpha Bank, OTP Bank si Garanti Bank.

Chair daca nu a atins pragul de 2%, o crestere majora a fost inregistrata in cazul UniCredit, care a ajuns de la o dobanda de 0,5% in decembrie anul trecut, la 1,8% in prezent.

La polul opus se afla CEC si BRD, banci in cazul carora nivelul dobanzilor a stagnat la 1%, respectiv 0,8%. Nici BCR, cea mai mare banca din Romania, nu se poate lauda cu o crestere majora, dobanda la un depozit pe 12 luni urcand cu doar 0,15 puncte procentuale, la 0,75%. De altfel, BCR ofera in prezent cea mai mica dobanda la depozite dintre bancile de top din Romania.

De ce cresc dobanzile anul acesta?

Dupa ce a mentinut dobanda cheie constanta, la 1,75%, timp de aproape trei ani (mai 2015 – ianuarie 2018), Banca Nationala a Romaniei (BNR) a reluat seria cresterilor in acest an, nivelul ajungand la 2,5% in prezent.

Cresterea dobanzii cheie are in general ca efect imediat cresterea dobanzilor la credite, apoi, la cateva luni distanta, bancile majoreaza dobanzile si la depozite.

BNR mareste dobanda cheie in conditiile in care inflatia a urcat semnificativ in ultimele luni, leul s-a depreciat, iar economia a urcat peste potential. Rata anuala a inflatiei, care masoara evolutia preturilor de consum in ultimul an, a scazut usor in luna iunie, la 5,4%, potrivit celor mai recente date ale INS. Inflatia actuala se afla la cel mai mare nivel din februarie 2013, cand aceasta ajungea la 5,65%.

Dobanzi BCR - crestere minora

Dobanda actuala (%) Dobanda in decembrie 2017 (%) Evolutie (puncte procentuale)
Depozit 12 luni 0,75 0,60 +0,15

Dobanzi Banca Transilvania - dublare

Dobanda actuala (%) Dobanda in decembrie 2017 (%) Evolutie (puncte procentuale)
Depozit 12 luni 2,50 1,25 +1,25

Dobanzi BRD - stagnare

Dobanda actuala (%) Dobanda in decembrie 2017 (%) Evolutie (puncte procentuale)
Depozit 12 luni 0,80 0,80 0

Dobanzi UniCredit - triplare

Dobanda actuala (%) Dobanda in decembrie 2017 (%) Evolutie (puncte procentuale)
Depozit 12 luni 1,80 0,50 +1,30

Dobanzi Raiffeisen - crestere minora

Dobanda actuala (%) Dobanda in decembrie 2017 (%) Evolutie (puncte procentuale)
Depozit 12 luni 1,00 0,95 +0,05

Dobanzi ING Bank - dublare

Dobanda actuala (%) Dobanda in decembrie 2017 (%) Diferenta (puncte procentuale)
Depozit 12 luni 1,40 0,70 +0,70

Dobanzi CEC - stagnare

Dobanda actuala (%) Dobanda in decembrie 2017 (%) Evo(puncte procentuale)
Depozit 12 luni 1,00 1,00 0

Dobanzi Alpha Bank - crestere

Dobanda actuala (%) Dobanda in decembrie 2017 (%) Diferenta (puncte procentuale)
Depozit 12 luni 2,30 1,55 +0,75

Dobanzi OTP - crestere

Dobanda actuala (%) Dobanda in decembrie 2017 (%) Evolutie (puncte procentuale)
Depozit 12 luni 2,15 1,45 +0,70

Dobanzi Garanti - crestere

Dobanda actuala (%) Dobanda in decembrie 2017 (%) Evolutie (puncte procentuale)
Depozit 12 luni 2,15 1,40 +0,75

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Money »



Setari Cookie-uri