Tineri cu varsta intre 16 - 26 de ani pot beneficia de o finantare de pana la 40.000 lei sub forma unui credit de studii, cu trageri multiple, prin programul guvernamental "Investeste in tine" acordat pe 10 ani, inclusiv perioada de gratie care poate ajunge la 60 de luni. Dobanda, calculata dupa formula ROBOR 3M+2 % pe an, cat si comisionul de analiza dosar de 0,1% aplicat la valoarea finantarii aprobate, sunt suportate integral din bugetul de stat.

Pentru a putea accesa un credit prin programul "Investeste in tine", tinerii cu varsta cuprinsa intre 16 si 26 de ani trebuie sa fie incadrati in sistemul de invatamant sau sa efectueze cursuri de specializare autorizate de Ministerul Educatiei, si dupa caz, de Ministerul Muncii. De asemenea, programul se adreseaza si persoanelor fizice cu varsta cuprinsa intre 26 si 55 de ani, din sistemul de invatamant sau care efectueaza cursuri de reconversie si / sau specializare profesionala.

Suma care poate fi obtinuta este de maximum 40.000 lei, pentru persoane intre 16 si 26 de ani neimpliniti si de maximum 35.000 lei, pentru persoane intre 26 de ani impliniti si 55 de ani. Destinatia creditului are in vedere acoperirea nevoilor beneficiarilor si familiilor acestora privind educatia, sanatatea, cultura, sportul si de habitat, potrivit Fondului National de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderile Mici si Mijlocii (FNGCIMM), care ofera o garantie in numele si in contul statului de maxim 80% din valoarea creditului, exclusiv dobanzile si comisioanele bancare si alte sume datorate de beneficiarul programului in baza contractului de credit.

Dobanda, calculata dupa formula ROBOR 3M+2 % pe an, cat si comisionul de analiza dosar de 0,1% aplicat la valoarea finantarii aprobate, vor fi suportate integral din bugetul de stat. Creditul se acorda pe maxim 10 ani, inclusiv perioada de gratie. Aceasta se stabileste de comun acord intre beneficiar si finantator, care nu poate fi mai mica decat perioada studiilor, dar nu mai mult de 5 ani, incepand de la data acordarii creditului.

Care sunt cheltuielile ce pot fi finantate prin programul Investeste in tine?

  • plata cartilor, rechizitelor, cursurilor, revistelor de specialitate, suporturilor/materialelor de curs, in format tiparit sau digital, indiferent de domeniul de acoperire al acestora sau de specificul domeniului de studiu pentru care s-a facut finantarea;
  • plata creselor, gradinitelor, scolilor particulare, cheltuieli cu plata taxelor si a costurilor aferente participarii copilului la activitati din crese, gradinite, atat de stat cat si private acreditate, inclusiv scolile si liceele particulare;
  • plata cursurilor de specializare/calificare;
  • plata cursurilor de pregatire profesionala;
  • taxe de studii aprofundate, master, doctorat, MBA etc.;
  • plata chiriei si a utilitatilor;
  • plata locurilor de cazare in camine studentesti;
  • parte din constructia sau achizitia de locuinte;
  • modernizarea sau renovarea unei locuinte;
  • costul medicamentelor, analizelor, serviciilor dentare si al interventiilor chirurgicale;
  • cheltuieli de transport pentru deplasari la manifestari stiintifice si concursuri;
  • abonamente sau bilete culturale: cinema, teatru, opera, biblioteca, muzee;
  • costul publicarii cartilor sau al studiilor de specialitate;
  • articole sportive;
  • taxa de participare la manifestari stiintifice si concursuri;
  • achizitionarea de calculatoare, laptop-uri, imprimante, softuri de specialitate indiferent de domeniul de acoperire al acestora sau de specificul domeniului de studiu pentru care s-a obtinut finantarea;

Potrivit FNGCIMM, garantia este irevocabila, neconditionata, expresa, directa, platibila la prima cerere scrisa a finantatorului, realizata in termenii si conditiile prevazute in contractul de garantare si este garantata cu o ipoteca legala mobiliara asupra sumelor urmaribile reprezentand venituri si disponibilitati banesti in lei si in valuta, detinute si/sau datorate, cu orice titlu, beneficiarului si codebitorului/codebitorilor de catre terte persoane sau pe care acestia le vor datora si/sau detine in viitor in temeiul unor raporturi juridice existente, constituita de beneficiar in favoarea statului roman.

FNGCIMM anunta lansarea...
Citeste si: FNGCIMM anunta lansarea programului Prima Casa pentru 2019

Doar doua banci sunt implicate in acest program: CEC Bank si Banca Transilvania. In ceea ce priveste documentele necesare, FNGCIMM arata ca beneficiarul trebuie sa prezinte finantatorului urmatoarele acte:

  • Adeverinta eliberata de institutia de invatamant sau institutia la care beneficiarul efectueaza cursuri de specializare/reconversie profesionala, din care sa rezulte ca atat institutia cat si cursurile sunt acreditate si autorizate de catre Ministerul Educatiei Nationale si, dupa caz, de catre Ministerul Muncii si Justitiei Sociale;
  • Declaratie pe propria raspundere prin care declara ca va utiliza creditul acordat de Finantator numai pentru cheltuielile eligibile prevazute in OUG nr. 50/2018 si ca nu a accesat si nu va accesa un alt credit in cadrul programului de la un alt Finantator.

Sursa foto: Andrey_Popov / Shutterstock

Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Money »



Citeste si
Investeste in tine - cum functioneaza si ce noutati prezinta?