36.000 de lei – atat incaseaza din alocatia de stat parintii unui copil de la momentul nasterii acestuia si pana la varsta de 18 ani. Cum ar arata aceasta suma plasata intr-un cont bancar si cu cat ar fi mai mare castigul plasand banii intr-un fond mutual?

Incepand cu luna martie 2019, alocatiile copiilor cu varste de pana la 2 ani au fost marite de la 200 la 300 de lei/luna, in vreme ce alocatiile copiilor cu varste de pana la 18 ani aproape ca s-au dublat, la 150 de lei/luna. Asadar, in conditiile actuale, un copil ar urma sa incaseze 7.200 de lei pana la 2 ani si alti 28.800 lei in urmatorii 16 ani.

Cea mai mare dobanda bancara din piata in momentul actual (oferita de TBI Bank pentru un depozit la termen pe 3 ani) ajunge la 4,5%/an.

“Plasand alocatia copilului timp de 18 ani intr-un astfel de depozit, suma finala ar ajunge la 52.585 lei. In schimb, aceeasi alocatie daca ar fi fost plasata intr-un fond de indici bursieri, care include si dividendele incasate de companii, suma ar fi ajuns la 216.000 lei”, mentioneaza Horia Gusta, director general al companiei de administrare de fonduri Certinvest.

Calculele realizate de reprezentantul Certinvest se bazeaza pe evolutia inregistrata in ultimii 20 de ani de BET-TR, un indice care urmareste evolutia celor mai importante companii de pe Bursa de Valori Bucuresti si care include dividendele distribuite de acestea.

Adesea auzim ca romanii pur si simplu nu au bani pentru investitii, insa nivelul depozitelor bancare din Romania sunt la maxime istorice. Din acest motiv am realizat un calcul care sa ia in considerare niste sume de doar cateva sute de lei, pe care multi salariati si le-ar permite”, spune Horia Gusta.

Reprezentantii fondurilor de investitii din Romania incearca sa isi convinga clientii sa faca plasamente recurente, de mici dimensiuni, in locul investitiilor foarte mari intr-o perioada de timp scurta.

In cazul NN Investments (divizia de fonduri de investitii a ING), peste 60% din noii investitori atrasi in fonduri fac plasamente recurente, luna de luna, iar 7 din 10 clienti sunt expusi pe actiuni, prin intermediul unuia dintre produsele oferite de administratorul de fonduri.

“Sa spunem ca vorbim de o persoana care lucreaza in IT, cu venituri peste medie, si careia in fiecare luna ii mai raman 1.000 de lei din salariu. In doi ani se strang in cont aproximativ 20.000 de lei care au stat degeaba, fara nicio dobanda, si a caror valoare reala chiar a scazut din cauza inflatiei. Adesea respectiva persoana isi da seama de greseala si este dispusa sa plaseze banii intr-un fond de investitii; problema este ca in momentul plasamentului apare intrebarea ‘este un moment bun sa plasez banii acum?’. Poate piata a crescut deja prea mult, sau, dimpotriva, poate se afla intr-o perioada de scadere. Acesta este motivul pentru care incurajam investitiile recurente, care presupun practic ca la fiecare salariu cateva sute de lei sa se duca automat intr-un cont de investitii”, explica Mihai Purcarea, director general BRD Asset Management.

Plasamentele recurente fac astfel irelevanta intrebarea “este un moment bun sa investesc acum?”, datorita faptului ca achizitonand constant unitati de fond, investitorii vor cumpara si in momentele slabe ale pietei cand unitatile de fond (si actiunile) au preturi mici.

Seful fondurile de investitii ale BRD subliniaza importanta automatizarii investitiilor, in caz contrar existand riscul ca in anumite luni in care apar cheltuieli speciale acestea sa fie ‘uitate’.

“Daca plasamentele sunt facute manual, luna de luna, poate in august vei avea o nunta, si ‘parca e mai bine sa nu mai pun deoparte bani luna aceasta’. Daca in schimb la fiecare salariu ti se opresc 100-200 de lei din cont pentru investitii, acest risc este eliminat”, a mai adaugat Purcarea.

“In fiecare luna, la salariu, iti platesti facturile si chiria. Este insa la fel de important ca luna de luna sa te platesti si pe tine insuti, punand bani deoparte pentru investitii. Spun asta pentru ca respectivii bani tot la tine se intorc, deci este o plata pe care o faci catre tine in viitor”, concluzioneaza Dan Popovici, director general OTP Asset Management.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Money »



Setari Cookie-uri