Impactul pandemiei de COVID-19 asupra economiei se resimte deja de luni bune. Numeroase firme au fost puse în situația de a trimite angajați în șomaj tehnic, în timp ce altele care nu s-au încadrat pentru această facilitate au ales să facă concedieri sau să reducă salariile. În cazul în care veniturile v-au fost afectate și vă gândiți să apelați la un împrumut de nevoi personale, vă prezentăm mai jos câteva sfaturi și exemple de dobânzi practicate de o parte dintre jucătorii din piață.

Contractarea unui credit trebuie să vină după o analiză serioasă, chiar și în cazul sumelor mici pe care le puteți obține prin intermediul unui credit de nevoi personale. Sunt o serie de detalii pe care trebuie să le luați în calcul pentru ca procesul de rambursare să nu se transforme într-o adevărată povară.

Compară creditele după DAE(Dobânda Anuală Efectivă)

În momentul în care ai decis că ai nevoie de un credit de nevoi personale, unul dintre principalele aspecte la care trebuie să fii atent în timpul căutării este Dobânda Anuală Efectivă(DAE).

DAE reprezintă costul total al unui credit și îți permite să compari mai ușor costurile unui credit, deoarece acesta include rata dobânzii, taxele și comisioanele percepute de către bancă. Astfel, nu mai ești nevoit să compari fiecare comision, ci te poți orienta după acest indicator.

Ia în calcul reducerea oferită pentru încasarea salariului la banca respectivă

Majoritatea băncilor din piață oferă o reducere a costului pe care trebuie să il plătești pentru un credit de nevoi personale dacă alegi să îți încasezi salariul la ei. Poți observa diferențele în exemplele pe care le-am adăugat la finalul acestui articol.

Citește și Economii ”îmbolnăvite” de COVID-19: cum arată cifrele pentru Italia, Spania și alte țări preferate de români

Totuși, înainte de a te deci dacă îți muți sau nu salariul la banca respectivă, verifică și comisioanele pe care le practică pentru alte operațiuni pe care le realizezi și care nu au legătură cu creditul pe care te pregătești să îl contractezi.

Este posibil ca banca respectivă să nu îți permită să retragi fără comision la ATM-urile altor bănci, să aibă un comision pentru administrarea contului curent sau să te taxeze pentru notificările privind transferurile tale.

În concluzie, pune cap la cap toate aceste costuri și la final, după ce ai tras linie, vezi dacă merită să faci acest pas.

Dobândă fixă sau variabilă?

În momentul în care ai ales un credit de nevoi personale în lei cu dobândă fixă, știi de la început care va fi costul creditului tău, deoarece aceasta nu mai poate fi modificată pe toate perioada finanțării.

De cealaltă parte, dobânda variabilă este formată dintr-o marjă fixă plus un indice în funcție de valuta și tipul creditului (IRCC, EURIBOR sau LIBOR). Așadar, costul creditului tău va fi influențat de către variația acestui indice și a valutei respective.

În concluzie, dacă nu dorești să ai zilnic grija evoluției acestor indici, alege un credit cu dobândă fixă și știi concret cât ai de plată.

Perioada de creditare

Cu cât alegi o perioadă de creditare mai mică, cu atât ai mai puțin de plătit, însă ai grijă la acest aspect și nu te arunca cu capul înainte, deoarece costul total al creditului este mai mic, însă efortul financiar lunar crește considerabil.

Așadar, treceți pe o foaie cheltuielile tale lunare, lasă-ți o sumă și pentru evenimentele neprevăzute și apoi decide ce sumă ai fi dispus să plătești pentru rata creditului. De asemenea, în cazul în care situația voastră financiară s-a îmbunătățit, luați în calcul și rambursarea anticipată, care poate fi parțială sau totală, și care vă permite să nu mai plătiți dobânzile și comisioanele aferente acelor sume din principal.

Citește și Cea mai buna varianta de a cere o marire salariala: ce trebuie si ce merita sa eviti sa faci

Gândește-te bine dacă ai nevoie de acei bani sau de lucrurile pe care vrei să le cumperi cu el

Poate suna banal acest sfat, însă rapiditatea la care a ajuns procesul de oferire a unui credit de nevoi personale și sentimentul că o rată lunară de 40-50 de lei este nesemnificativă, te pot pune în situația în care să ajungi să cumperi diverse lucruri, fie că vorbim de dispozitive sau haine, de care nu ai o nevoie urgentă.

Apelează la un credit de nevoi personale doar în cazul în care chiar ai o ”nevoie” ce nu poate fi amânată.

Credit de nevoi personale: ce dobânzi practică unele dintre cele mai mari bănci din piață

Ne-am uitat la dobânzile practicate de unele dintre cele mai mari bănci din piață pentru un credit de nevoi personale de 20.000 de lei pe o perioadă de 5 ani, cu dobândă fixă. Vă redăm mai jos ofertele standard ale acestora, dobânda finală pentru fiecare client în parte fiind influențată și de nivelul de risc prezentat de acesta, venitul realizat și comportamentul de plată:

Banca Transilvania oferă o dobândă anuala efectivă de 9,82% pentru cei care își încasează veniturile la ei și de 11,39% pentru cei nu fac acest lucru. Astfel, pentru cei care încasează veniturile la Banca Transilvania, dacă vor alege creditul dat exemplu mai sus vor avea de plătit o sumă totala de 24.143 de lei, rata lunară fiind de 419 lei.

Citește și Titluri de stat de la A la Z: Ce sunt, cum pot fi cumpărate și… te vor îmbogăți?

În cazul celor care nu încasează veniturile la Banca Transilvania, suma ajunge la 25.933 de lei cu o rată lunara de 428,89 de lei.

ING practică un DAE de 10,67% pentru cei care încasează salariul la ei și de 12,90% pentru cei care nu fac acest lucru. Astfel, pentru cei care nu încasează salariul la ING, costul creditului dat exemplu mai sus ajunge la 26.741 de lei, în timp ce pentru cei care încasează salariul la banca olandeza ajunge la 25.549 de lei

Raiffeisen Bank Romania percepe un DAE de 12,33% pentru clienții care nu au salariul la ei și de 11,22% pentru cei care în încasează în conturile băncii. În cazul celor care au salariul la Raiffeisen Bank valoarea totală de plată este de 26.500 de lei și o rată lunară de 441 de lei, în timp ce pentru cealaltă categorie sumă totală de plată este de 25.902 lei, cu o rata lunara de 431 de lei.

BRD are un DAE de 13,27% pentru cei care nu încasează salariul la ei și de 12,09% pentru clienții care au ales această opțiune. Suma totală de plată este de 26.257 de lei pentru cei care încasează salariul la BRD și de 26.888 de lei pentru cealaltă categorie de clienți.
BRD

În cazul UniCredit Bank, varianta standard prezentată de către bancă propune un DAE de 18,6% și un total de plată de 29.941 de lei pentru cei care nu încasează salariul la bancă și un DAE de 16,17% și un total de 28.601 lei pentru cei care au salariul la banca italiană.

Sursa foto: fizkes / Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Money »



Setari Cookie-uri