Intre recorduri si anxietati, anul 2007 a fost martorul unei reveniri a volatilitatii pe piata financiara, insa bursele mondiale ar putea sa dobandeasca un pic de stabilitate in anul 2008, odata cu terminarea crizei creditelor din Statele Unite ale Americii, potrivit analistilor.
Dupa euforia din 2006, "2007 nu a fost atat de impresionant, insa pietele au continuat sa progreseze", a estimat un analist al Wachovia, John Silvia, in ciuda crizei din al doilea semestru, inregistrata in sectorul de imobiliare.

Cu trei saptamani inainte de sfarsitul anului, indicele Standard and Poor's (SP) Global 1200, ce cuprinde valori de pe 29 de burse la nivel global, a crescut cu aproximativ 11%, fata de 19% in 2006.

Indicele Dow Jones, de pe Wall Street, ce a atins in mai putin de trei luni, intre aprilie si iulie, pragul de 13.000 iar apoi 14.000 puncte, a cunoscut o crestere de 9%, informeaza AFP, citat de NewsIn.

Pe principalele burse europene, tendinta nu este in crestere, exceptie facand bursa de la Frankfurt (+21%).

In ciuda unei perioade de recorduri, bursele din Paris si Londra au inregistrat cresteri de 3%, respectiv 5%.

Bursele asiatice au atras in continuare entuziasmul investitorilor (+98% à Shanghai, +44% la Hong Kong) in ciuda unui recul de 7% al indicelui Nikkei din Tokyo. "Pietele s-au aflat in miscare, uneori foarte repede", a afirmat din partea Goldman Sachs, Abby Cohen.

Insa, potrivit lui Silvia, aceasta revenire a volatilitatii este "probabil un lucru bun", deoarece in anii precedenti, investitorii nu luau in considerare suficienti factori de risc. Pentru Christophe Donay, din partea firmei Landsbanki Kepler, anul 2007 marcheaza sfarsitul cresterii cu doua cifre a profiturilor companiilor.

Evolutia burselor, ce se bazeaza pe profiturile companiilor, va depinde in 2008 de situatia economiei americane, afectata de criza financiara, estimeaza analistii.

Per ansamblu, valoarea actiunilor de pe pietele occidentale ar trebui sa creasca in medie cu 5% pana la 10% in 2008, afirma analistii .

In Europa, cresterea profiturilor companiilor va fi intre 0% si 5%, potrivit lui Donay. Valorile financiare si cele din sectorul de distributie vor ramane vulnerabile in fata efectelor crizei din sectorul de imobiliare, a adaugat Robert Keiser din partea Thomson Financial.

Wall Street se va stabiliza in al doilea trimestru dupa criza creditelor, potrivit Goldman Sachs, putand sa inregistreze o crestere de 13% a activitatilor pana la sfarsitul anului 2008, datorita stabilitatii economice si deprecierii dolarului.

Scaderea cererii de pe plan intern in Japonia va atrage un anumit grad de prudenta vis-a-vis de statul nipon, potrivit Deutsche Bank.

Bursele asiatice si cele din tarile in curs de dezvoltare ar trebui sa-si continue cursul din cauza faptului ca depind de conjunctura de pe piata din SUA, insa "o scadere a cresterii economice mondiale ar putea atrage anumite corectii pe aceste piete supraincalzite", a avertizat Donay.







Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Money »



Setari Cookie-uri