Deprecierea masiva a leului poate inflama inflatia si atrage inasprirea politicii monetare a Bancii Nationale a Romaniei (BNR), care s-ar traduce prin dobanzi mai mari si credite mai putin accesibile de la banci
"Un efect al deprecierii leului ar putea fi scaderea apetitului de consum al populatiei, care se va imprumuta mai putin de la banci. Putem vedea probleme in sistemul bancar, dar si in nivelul de trai al oamenilor", a declarat, potrivit NewsIn, presedintele Chartered Financial Analysts (CFA), Dragos Cabat.

Pe de alta parte, el noteaza ca pierderile suferite pe bursa de valori afecteaza un numar mai restrans de oameni. "Aceasta scadere domoleste investiile si e posibil ca unele listari anuntate sa nu mai aiba loc", a adaugat presedintele CFA.

Efect pe termen scurt - inflamarea preturilor, pe termen lung - stimularea exporturilor

Deprecierea puternica a leului din ultima vreme ar putea avea ca efecte pe termen scurt, accelerarea inflatiei si cresterea dobanzilor pe piata bancilor, dar pe termen lung, ar putea duce la cresterea exporturilor, care va putea fi observata, cel mai devreme, in martie, sustin analistii.

Dragos Cabat considera ca deprecierea leului ar putea avea ca efect, pe termen scurt, adancirea deficitului de cont curent, insa pe termen mai lung, pierderile suferite de moneda nationala ar putea duce la o echilibrare a balantei de cont curent, prin cresterea exporturilor.

Economistul sef al BRD - Groupe Societe Generale, Florian Libocor, considera ca deprecierea din ultima perioada a monedei nationale ar putea stimula exporturile, dar ca aceste efecte nu vor fi, deocamdata, semnificative.

"Efectele asupra pozitiei externe vor fi pozitive, insa marginale pentru moment. Chiar daca prezinta o amplitudine peste asteptari, aceasta corectie va reduce mare parte din tensiunile acumulate simultan cu aprecierea accelerata a leului si cresterea ampla a deficitului extern", a declarat Libocor. El apreciaza ca aceasta corectie a cursului "arata ca economia functioneaza in parametri normali, chiar daca nu optimi".

Economistul sef al BCR, Lucian Anghel, spune ca unul dintre posibilele efecte ale deprecierii leului ar putea fi "nu neaparat incetinirea importurilor, cat accelerarea exporturilor". "Am putea vedea o crestere a exporturilor, insa nu mai devreme de martie sau aprilie, deoarece este nevoie de un interval de timp pentru incheierea contractelor.

Ciprian Dascalu, dealer la Banca Millennium, considera ca deprecierea leului va determina, pe termen scurt, accentuarea inflatiei si cresterea dobanzilor in piata, pentru a compensa politicile monetare mai laxe.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Money »



Setari Cookie-uri