Ultima luna a adus vanzarea unui pachet de 33 de apartamente si anuntul unei alte posibile tranzactii, tot pe segmentul rezidential. Pot fi acestea semne ca investitorii isi reintorc privirea catre piata rezidentiala din Romania sau este prea devreme pentru estimari?
“Investitorii nu au parasit piata rezidentiala niciodata, ci doar au inceput sa aiba o abordare mai putin vizibila in presa. In plus, noile conditii de piata au creat cadrul propice ca jucatori noi, cu expunere redusa si cu lichiditati ridicate, sa devina activi pe segmentul rezidential”, a declarat, pentru Wall-Street, Alexandru Nitescu (foto), managerul departamentului de proiecte si investitii al companiei de consultanta imobiliara Regatta.

Tranzactia prin care compania cipriota de investitii Secure Investments II a achizitionat 33 de apartamente in ansamblul Doamna Ghica Plaza, dezvoltat de Romfelt Real Estate, este estimata la peste 2 milioane de euro, potrivit surselor din piata.

Doamna Ghica Plaza cuprinde 616 apartamente ce vor fi livrate la sfarsitul acestui an, dintre care aproape 400 sunt nevandute. Avi Shloush, general manager al proiectului, spunea recent ca avantajul tranzactiei nu a fost un discount considerabil, ci plata intr-o singura transa. Cipriotii au cumparat locuintele cu scopul de a le inchiria pentru o perioada de trei ani, urmand sa le vanda atunci cand preturile vor creste suficient.

Tot in luna noiembrie, compania Pelican Com a finalizat proiectul Atlantis Residence, din cartierul Pantelimon, cu 100 de apartamente, dintre care doar 57 au fost vandute. Dezvoltatorul a anuntat insa ca negociaza vanzarea integrala a unuia din cele patru blocuri catre un investitor strain, blocul urmand sa fie vandut ca o cladire in sine, iar investitorul sa decida destinatia blocului, care ar putea fi de birouri.

“Tranzactiile pe piata rezidentiala realizate de investitori au incetinit, factorul principal fiind finantarea precara a sistemului. Odata reluata finantarea, in paralel cu aparitia produselor potrivite, investitorii vor deveni din nou foarte activi si vizibili in piata”, crede Nitescu.

Specialistul Regatta mentioneaza insa ca o mare parte din produsele aflate in prezent pe piata rezidentiala, dar si comerciala, sunt la preturi care ar face dificila lichidizarea sau sunt produse de slaba calitate.

“Avand in vedere experienta ultimilor trei ani, putem afirma ca produsele off-plan (n.r: in stadiul de proiect) vor ramane de maxim interes pentru investitori, cu diferenta ca principalele criterii de evaluare ale proiectului si ale dezvoltatorului s-au modificat si se impun standarde mai ridicate”, a incheiat Alexandru Nitescu.

In ceea ce priveste evolutia pietei de investitii din prima jumatate a anului, proprietarii care au intampinat dificultati financiare au luat in calcul posibilitatea stabilirii unor parteneriate tip “joint-venture” sau vanzarea proiectelor, arata un raport al companiei BNP Paribas Real Estate.

“Desi proprietarii s-au confruntat cu o multitudine de dificultati, oferta de produse investitionale nu a fost in mod semnificativ completata de proprietati de tip «distressed» asa cum initial se anticipase, deoarece aceste proprietati nu au fost promovate, iar institutiile finantatoare nu doresc initierea procedurilor de executare silita”, se mentioneaza in acelasi raport.

Citeste si
Cu banii blocati in proiecte amanate, investitorii dau in judecata dezvoltatorii imobiliari.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Money »



Setari Cookie-uri