8 Septembrie 2011

Amazon.com pregateste un redesign complet al site-ului



Amazon.com, cel mai mare magazin de comert online din lume, testeaza un redesign profund al site-ului care urmeaza sa imbunatateasca experienta de browsing si achizitionare pe tablete precum Apple iPad – sau, poate, propria tableta PC pe care Amazon ar putea sa o lanseze pana la finalul anului, scrie DailyFinance.com.

Oficialii Amazon au confirmat ca au inceput testarile pentru noul design al site-ului de saptamana trecuta. “Continuam sa implementam noul site catre din ce in ce mai multi utilizatori, dar nu pot specula asupra momentului cand noul site va fi disponibil tuturor”, a declarat un purtator de cuvant al Amazon.com.

Noul site va aduce o prima pagina a site-ului de comert mult mai ordonat si mai putin aglomerat, eliminand de asemenea mai multe butoane si adaugand un camp de cautare mai generos. Compania va adauga de asemenea un rand de butoane care sa scoata in evidenta serviciile digitale ale Amazon – carti, muzica, video si software, fiind astfel mai usor pentru utilizatorii de tablete sa acceseze aceste nise.

Amazon.com ar putea lansa pana la finalul anului propria tableta PC. TechCrunch a scris, recent, ca noua tableta va avea 7 inci, va costa doar 250 $ si va fi lansata la finalul lunii noiembrie.



Citeste si