29 Decembrie 2011

TOP 10 cele mai populare aplicatii mobile in 2011



Jocurile si retelele de socializare au fost in 2011 cele mai populare aplicatii pentru terminalele mobile, fie ca vorbim despre smartphone-uri sau despre tablete, potrivit raportului companiei de cercetare Distimo.

10. Twitter

Twitter, unul din cele mai populare portaluri de socializare din lume, ocupa locul 10 in topul celor mai accesate aplicatii pe terminalele mobile.
Aplicatia Twitter este disponibila atat pentru sistemul de operare iOS dezvoltat de Apple cat si pe Android, Windows Phone, tabletele celor de la Amazon si App World al producatorilor Blackberry.

9. Talking Tom Cat

Talking Tom este o aplicatie in care un personaj reprezentat de o pisicuta raspunde comenzilor pe care i le dai. Spre exemplu, poate imita miscarile pe care le trasezi pe display, poate relua, cu o voce funny, tot ce spui, in plus, il poti dresa si te poti juca cu el ca si cu propriul animal de casa.

Aplicatia este disponibila in AppStore, in Android Market si pe dispozitivele dezvoltate de Amazon.

8. Fruit Ninja

Dezvoltat de catre Halfbrick Studios, Fruit Ninja este un joc in care cu o simpla miscare pe displayul telefonului tau mobil sau tableta trebuia sa tai fructele ca un adevarat ninja. Cu trei moduri de joc in single player, aplicatia te provoaca la scoruri cat mai mari!

Fruit Ninja este disponibil atat in Android Market si AppStore cat si in Ovi Store, pe Windows Phone si pe tabletele Amazon.

7. Angry Birds Seasons

Dezvoltat de catre Rovio Mobile Ltd, Angry Birds este jocul care a cucerit milioane de utilizatori ai telefoanelor inteligente. Angry Birds Seasons, o versiune adaptata a binecunoscutului joc, transpune experienta de gaming in functie de anotimpul in care este rulat. 25 de noi niveluri ce afiseaza clopotei, prajituri, beculete si multe alte caracteristici ale anotimpului rece pot fi incercate in versiunea jocului Angry Birds Seasons a celor de la Rovio Mobile.

Aplicatia este disponibila pentru terminalele Android, iPhone, iPad, OVI Store si Amazon.

6. iBooks

Aplicatia iBooks, disponibila exclusiv pentru terminalele Apple, este o biblioteca virtuala de unde poti descarca romanele, nuvele sau povestile pe care doresti sa le rasfoiesti. Cartile pot fi aranjate dupa preferinte, dupa genuri sau pur si simplu aleatoriu in asa fel incat sa ai acces mai usor la ele cand vrei sa petreci cateva momente de relaxare – tu, rafturile virtuale, randurile scrise si gadgetul tau.

5. Google Maps

Ratacit? Nici vorba! Spuneti adio hartilor pentru destinatiile preferate. Cu aplicatia Google Maps dezvoltata de Google, disponibila exclusiv in Android Market, puteti gasi si marca locatia preferata, gasiti mai usor restaurantele si hotelurile din apropierea dumneavoastra si multe altele. Aplicatia este disponibila gratuit pentru utilizatorii terminalelor Android.

4. Angry Birds Rio

Acelasi gameplay dar cu un alt peisaj si o alta poveste. In Angry Birds Rio, “pasarile furioase” sunt rapite si duse in magicul Rio de Janeiro de unde scapa. Peste 380.000 utilizatori au descarcat jocul din Android Market.

Aplicatia este disponibila pentru terminalele Android, iPhone, iPad, OVI Store si Amazon.

3. Skype

3G la puterea Skype! Cumparata de Microsoft in 2011, reteaua Skype ofera posibilitatea utilizatorilor sa comunice mai usor intre ei, la o calitate deosebita. Functioneaza la fel de bine intre terminalele Android, iOS si PC si este totodata disponibil si in OVI Store sau pentru Amazon.

2. Facebook

Facebook ramane una din cele mai populare aplicatii in randul terminalelor mobile, motiv pentru care si producatorii de profil au ales sa o includa gratuit in sistemele de operare. Android, iOS, Windows Phone, cat si App World sau OVI gazduiesc aplicatia celei mai populare retele de socializare din lume cu peste 700 milioane de utilizatori inregistrati.

1. Angry Birds

Angry Birds, jocul care a cucerit milioane de utilizatori, este cea mai populara aplicatie in 2011, potrivit raportului companiei de cercetare Distimo. 300 niveluri care te tin cu sufletul la gura in incercarea de a rezolva misterul “pasarilor furioase”. Aplicatia este disponibila in Android Market, App Store, OVI, Windows Mobile si Amazon.



Citeste si