11 Ianuarie 2012

Surse: Dupa trei ani, Iuliana Stere paraseste Initiative pentru GroupM



Iuliana Stere, digital media manager la Initiative, parte a grupului de comunicare Lowe, va parasi compania cel mai probabil in luna februarie a anului curent, pentru o pozitie de conducere in cadrul uneia dintre agentiile GroupM.

GroupM este brandul global al grupului WPP care reuneste operatiunile de media ale agentiilor Mediaedge:cia, MediaCom, Mindshare si Maxus. In Romania, GroupM asigura managementul investitiilor in media ale clientilor primelor trei agentii mentionate, brandul Maxus nefiind prezent in tara.

Contactata de Wall-Street.ro, Iuliana Stere nu a dorit sa comenteze asupra acestui subiect.

Surse familiare cu situatia au confirmat insa plecarea Iulianei Stere, persoana care a fost responsabila de prezenta online a Lowe si a partenerilor in Romania timp de aproape trei ani. Sursele sustin ca ea va intra in echipa MediaCom, parte a GroupM, unde se va ocupa tot de segmentul de digital.

Iuliana Stere si-a inceput activitatea in online din 2004 alaturi de Neogen in perioada 2004-2007 fiind online advertising manager la business-ul condus de Calin Fusu. Stere are un Master in Relatii Publice.

Wall-Street.ro va va tine la curent cu parcursul profesional al principalilor jucatori din piata de online advertising.

Sursa foto: Pagina de Facebook a Iulianei Stere



Citeste si