10 Mai 2012

Sfaturi pentru antreprenori de la Marius Ghenea: TOP 10 probleme ale magazinelor online



Atunci cand vine vorba de a porni un business in mediul online de la zero sau cand afacerea nu merge conform asteptarilor trebuie tinut cont de cateva directii foarte importante. Prezent la evenimentul dedicat comertului online - e-Commerce - Marius Ghenea, proprietarul FiT Distribution, a alcatuit un top 10 al celor mai frecvente probleme ale magazinelor online.

10. Putine variante de exit

Optiunile de exit sunt foarte reduse, sustine Marius Ghenea.

“Este foarte important sa va intelegeti business-ul ca investitor – sa faceti acel pas. Incercati sa cautati a surse de crestere pe alte piete. (ex. Bulgaria sau alte state din regiune) sau, daca acest lucru este mai dificil de realizat incercati sa fiti intr-o zona care poate fi usor acoperita – precum dezvoltarea de noi site-uri”.

Afla si: Care sunt cele mai noi tendinte in comertul online

Foto cover: snap60.blogspot.com



9. Lipsa automatizarii proceselor

“In Romania automatizarea proceselor comerciant-client nu se intampla. Multi antreprenori pornesc cu o metoda traditionala a business-ului, dar exista si o atitudine comportamentala a clientilor care cauta o legatura cu operatorii din domeniu (ex: magazinele online electroIT)”, este de parere Marius Ghenea.

8. Competitia de preturi (Price War)

Multi operatori online nu stiu ce reprezinta competitia de preturi.

“Cel mai simplu e sa scazi preturile – cel mai greu e sa le cresti. Multi operatori confunda un adaos commercial cu profitabilitatea afacerii - de tipul - daca punem adaos 3% avem profit de 3%.
Un magazin online nu poate gestiona activitatea cu costuri sub 7% din vanzari. Gross-margin-ul vanzarii ar trebui sa fie peste acest nivel pentru ca o afacere sa fie profitabila. Pot exista produse “locomotiva”, dar trebuie sa existe un mix de produse si marje care sa asigure acest proces”, sustine antreprenorul roman.

Foto: yaffeteam.com


7. Dimensiunea pietei / a nisei

Putini operatori de magazine online din Romania analizeaza dimensiunea pietei sau a nisei.

“In IT&C competitia este foarte mare. Daca intrati pe o nisa unde competitia nu este asa dura sansele sunt mai mari de reusita. In SUA, o piata de nisa are o dimensiune de zeci de MLD. dolari. In Romania sunt multe niste care nu depasesc cateva zeci de mii de euro. In zona online, totalul se ridica la cateva milioane euro pe an”.

6. Asteptarile clientilor

“Marea majoritate a magazinelor online spun ca livreaza in 3 zile, dar de fapt livreaza in 3,5 zile. Acest lucru schimba optiunile clientului si credibilitatea acestuia in magazin. Este o tendinta a acestei activitati – de a face over-promise”, sustine Ghenea.

5. Lantul de aprovizionare (stocuri)

Marius Ghenea atrage atentia ca sunt mult prea multi operatori online care nu inteleg cum functioneaza aprovizionarea.

“Exista o tendinta de a incepe cu achizitie de marfa pe stoc. Este gresit acest concept – trebuie sa exista o relatie cat mai buna cu un numar de furnizori capabili sa livreze produsele atunci cand clientii solicita”.

4. Problema platilor online

“Trebuie automatizate toate procesele de plata in online. Platile in acest mod sunt foarte importante in acest ecosistem”.

3. Lipsa unui plan de business

“Foarte multi fac un site pentru o anumita nisa si apoi asteapta o reactie din piata. Nu este intotdeauna cea mai buna varianta. Trebuie sa stii de la bun inceput ce urmaresti de la afacerea ta”, este de parere Marius Ghenea, fondatorul FiT Distribution care opereaza magazinele online PC Garage.ro, ShopIT.ro si PCFun.ro.

Foto: entrepreneurshipsecret.com



2. Forme fara fond

In orice magazin online functia trebuie sa primeze formei.

“In realitate un site e facut pentru a vinde, deci pentru functionalitate. Un site trebuie gandit pentru a vinde, nu pentru a arata doar frumos”. Trebuie cautat un echilibru intre calitatea vizuala si cea a functionalitatii sale”.

Foto: thoughtmechanics.com



1. Cash Flow

Cea mai buna cale de a rezolva aceasta problema este o cat mai buna planificare.

“Orice afacere si multe din magazinele online functioneaza fara sa fie cu adevarat profitabile - functioneaza si pe pierdere. Business-ul nu poate sa exista cu cifre de cash-flow pe “minus”. Cu cat planificarea este mai buna - facuta cu mai mare acuratete - este mai usor de identificat si de rezolvat aceasta”, atrage atentia Marius Ghenea.

Foto: detroitcashflowanalysis.com




Citeste si