Facebook ar putea targeta publicitate in functie de aplicatiile instalate pe mobil
Reteaua sociala urmareste aplicatiile pe care utilizatorii le folosesc prin optiunea Facebook Connect care permite utilizatorilor sa se logheze pe milioane de website-uri si aplicatii de pe Amazon.com, Linkedin sau Yelp, folosindu-se de identitatea Facebook. Reteaua targeteaza apoi utilizatorii bazandu-se pe aceste informatii, au subliniat persoane familiare cu planurile companiei.
Facebook ar putea de asemenea sa urmareasca ce anume fac oamenii in respectivele aplicatii, desi aceasta nu este inca o decizie finala.
Noul sistem de reclame ar putea starni, iar, controverse in ceea ce priveste incalcarea dreptului la viata privata
Companii precum Apple si Google urmaresc ce aplicatii folosesc oamenii insa au o abordare diferita a targetarii de publicitate. Apple scrie in termenii si conditiile pe care utilizatorii trebuie sa le accepte ca urmareste ce aplicatii downloadeaza fiecare persoana insa nici Apple nici Google nu urmaresc ce face fiecare utilizator in fiecare aplicatie in parte.
Daca Facebook va integra acest nou sistem, atunci un scenariu tipic ar fi ca jucatorii de FarmVille sa fie targetati cu mai multe reclame la alte jocuri produse de Zynga, de exemplu.
Noul sistem de targetare al Facebook ar putea intra in functiune luna viitoare, mai multe amanunte urmand a fi disponibile la acea data.